Parlamentul European devine din ce în ce mai interesat de problematica Mării Negre, ca o consecinţă directă a aderării României la Uniunea Europeană. Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentul European, Jacek Wolski, a apreciat că experienţa în domeniul Mării Negre constituie una dintre cele mai importante contribuţii ale României la Uniunea Europeană. Se poate spune că, de la 1 ianuarie 2007, UE are graniţă prin Marea Neagră cu spaţiul CSI, precum şi cu spaţiul caucazian şi cu orientul.
UE nu prea poate face foarte multe în ceea ce priveşte problema transnistriană, dar este importantă experienţa României în regiune. Mai tot timpul UE a susţinut soluţionarea problemei transnistrene şi integritatea Republicii Moldova şi devine din ce în ce mai clar că soluţia rezolvării conflictului transnistrean nu se află la Chişinău, ci la Kremlin, dată fiind prezenţa armatei ruse în regiune. Una dintre marile probleme în rezolvarea chestiunii transnistrene o reprezintă, în principal, atitudinea Moscovei faţă de conflictele îngheţate din spaţiul ex-sovietic.
Regiunea Mării Negre se confruntă cu o serie de provocări în domeniul securităţii, provocări ce au un impact major în afara graniţelor naţionale şi se inisinuează în obstacole importante în calea stabilităţii şi a dezvoltării regionale.
O problemă importantă în regiune o constituie nesoluţionarea celor patru conflicte îngheţate din zonele separatiste Abhazia, Nagorno-Karabah, Oseţia de Sud şi Transnistria. Aceste regiuni pe lângă faptul că sunt zone ilegale şi incontrolabile, oferă un spaţiu propice dezvoltării traficului ilegal şi a crimei organizate, împiedicând totodată buna funcţionare a mai multor state din regiunea Mării Negre, fiind în capul listei în ceea ce priveşte încălcările drepturilor omului.
Planul Uniunii Europene este să ia în considerare o implicare mai activă şi mai serioasă în procesul de soluţionare a conflictelor îngheţate în deplină conformitate cu dreptul internaţional şi principiul integrităţii teritoriale. Soluţile ar trebui să cuprindă măsuri pornind de la gestionarea conflictelor propriu-zise până la o deplină asistenţă tehnică.
Un lucru important care trebuie luat în considerare, ba chiar studiat cu atenţie, este decizia finală asupra statutului provinciei Kosovo, decizie care poate avea un impact imprevizibil asupra procesului de soluţionare a conflictelor îngheţate din regiunea Mării Negre.