Accidentul s-a produs în jurul orei 18.10, pe DN 76, în afara localităţii Şuştiu. M.P.T., de 47 de ani, din Ştei, în timp ce conducea un autoturism marca Dacia 1310 Break, înmatriculat în judeţul Bihor, a efectuat o depăşire neregulamentară în zona indicatorului cu semnificaţia "Depăşire interzisă" şi marcaj continuu. Şoferul nu a observat că pe sens opus circula un autotractor marca Volvo cu semiremorcă decât atunci când deja era prea târziu. Cei doi conducători auto nu au mai putut face nimic pentru a evita coliziunea frontală. În urma impactului puternic, şoferul autoturismului Dacia a murit pe loc. Alţi doi pasageri, S.M., de 51 de ani, din Groşi, judeţul Arad, şi L.E., de 36 de ani, din Ştei, au suferit multiple leziuni în urma cărora au decedat, medicii nemaiputând face nimic pentru a le salva viaţa. De asemenea, alte două tinere de 17 ani, ambele din Ştei, pasagere în autoturismul Dacia, au fost grav rănite. Cele două au fost preluate de echipajele SMURD şi ale Ambulanţei ajunse la locul accidentului, care le-au transportat la spital. Poliţiştii Serviciului Rutier atrag încă o dată atenţia asupra faptului că nerespectarea regulilor de circulaţie şi a vitezei legale duc la adevărate tragedii pe şosele, evenimente care pot fi evitate dacă participanţii la trafic ţin seama de prevederile legii.