Sorţii au scos în calea campioanei României la polo adversari redutabili în turul II preliminar al Euroligii. Conform tragerii la sorţi de duminică seara, CSM Leonardo Oradea a "căzut" în grupa D, cu Eger (Ungaria), CN Barcelona (Spania), Sibenik (Croaţia), Spandau 04 Berlin (Germania) şi Hornets Kosice (Slovacia). Echipa slovacă a fost adversara lui Dinamo într-una din grupele fazei precedente, partida încheindu-se la egalitate (10-10). Meciurile se vor disputa în cadrul unui turneu în perioada 16-19 octombrie. Ocupantele primelor două locuri se vor califica în turul I al Euroligii, iar echipele situate pe poziţiile 3-4 vor obţine biletele pentru turul II preliminar al Cupei Ligii Europene de Nataţie (LEN).