Divizia C la fotbal programează în această după-amiază, de la ora 18.00, partidele etapei a XXII-a. CF Bihorul Beiuş - Minerul Moldova Nouă După evoluţiile bune din ultimele meciuri, beiuşenii au deja o zestre de 29 de puncte (locul 6), oarecum liniştitoare, dar această partidă trebuie câştigată cu orice preţ, deoarece, matematic, echipa nu este sigură că a scăpat de emoţiile retrogradării. Aflaţi într-o situaţie disperată, ocupând locul 12 cu doar 20 de puncte, minerii vor încerca să se agaţe de ultima speranţă luptând pentru menţinerea în eşalonul trei. De remarcat faptul că în lotul formaţiei de pe Dunăre se află şi veteranul Titi Varga, fost jucător al Tricolorului Beiuş. Fotbaliştii Bihorului s-au pregătit, în această săptămână, sub comanda secundului Adrian David, deoarece Rudi Kovacs a fost plecat la Bucureşti pentru a participa la cursurile Şcolii de Antrenori în vederea obţinerii Licenţei PRO. Din lotul gazdelor va lipsi doar portarul Lazea, eliminat la Arad, în locul său va apărea juniorul Odobasianu, care va debuta un meci întreg în faţa propriilor suporteri şi a părinţilor săi. Rudi Kovacs şi Adrian David vor trimite în teren formaţia: Odobasianu, Tăut, Ursuţ, Roşca, Halasz - cpt., Boldor, Mihoc, Luca, Purjea, Silaghi, Oraş. Partida va fi arbitrată de Mihai Prodan (Satu Mare) - la centru, ajutat la cele două linii de Adrian Iancu şi Radu Hertia (ambii din Câmpia Turzii). Observator FRF: Sorin Vădana (Cluj-Napoca). CS Deva - Lotus Felix Victoria cu Minerul Moldova Nouă, conturată pe fondul triplei atacantului Ovidiu Morna, a adus linişte în tabăra echipei pregătite de Lucian Ciocan, Lotus revenind pe poziţia a patra. Astăzi, bihorenii au parte de o deplasare deosebit de dificilă la Deva, mai ales că formaţia locală se luptă pentru evitarea retrogradării. Lotus ar putea începe în formula: Câmpan - Budău, Brândaş, Pavel - Letan, Pocean, Fărcuţa, Pup, Gabor - Morna, Ember. Rezerve: Goia - Anton, Cipău, Iuhas, Toth, D. Lazăr. Partida de la Deva va fi arbitrată de o brigadă craioveană formată din Omar Dumitru - la centru, ajutat de Marin Stăncescu şi Daniel Mitruţi - asistenţi. Observator FRF: Teodor Ţarălungă (Râmnicu Vâlcea). Celelalte partide ale etapei: ACU Arad - Victoria Nădlac, UMT - Romtelecom, Tim Giroc - Auxerre Lugoj, CS Ineu - Muncitorul Reşiţa, Gloria Arad - Calor Timişoara.