În cadrul conferinţei de presă organizată de Alianţa Populară ieri, a fost aspru criticat Ministerul Justiţiei, care a pus în vânzare doar timbre juridice de 50.000 de lei. Preşedintele interimar A.P Bihor, avocatul Petru Marian a declarat: "Ceea ce se întâmplă este o batjocoră la adresa cetăţeanului. Ministerul Justiţiei editează timbre peste valoarea necesară, în loc de 1.500 de lei, cetăţeanul este obligat să plătească o taxă de timbru de peste 30 de ori mai mare. Când s-a golit punga, Ministerul trebuie să o umple înapoi, banii din aceste vânzări intrând în propriile fonduri". Liderii AP sunt hotărâţi să sesizeze Oficiul pentru Protecţia Consumatorului, pentru că, spun dumnealor, nu este posibil ca românii să fie jecmăniţi chiar de cei care ar trebui să le facă dreptate. În altă ordine de idei, AP îşi propune ca obiectiv principal în cazul în care ar câştiga alegerile, să respecte cetăţeanul şi banul public, astfel încât asemenea situaţii să nu se mai repete.