Încă 165 de cereri aprobate de Oficiul Naţional de Rentă Viageră Agricolă, numărul total al solicitărilor din Bihor pentru obţinerea rentei viagere ajungând la 548. Sporesc solicitările ca Biroul Judeţean de Rentă Viageră Agricolă Bihor să mijlocească vânzarea sau arendarea de terenuri ale diferiţilor proprietari. În Bihor, suprafaţa de teren agricol făcând obiectivul acordării rentei viagere a ajuns la peste 2350 hectare. Discutând, ieri, cu dl. ing. Janota Laszlo, şeful Biroului Judeţean de Rentă Viageră Agricolă Bihor, am intrat în posesia informaţiilor de ultimă oră referitoare la aplicare şi efectul prevederilor Legii 247/2005 - renta viageră agricolă. "Datele relevă interesul deosebit manifestat de tot mai mulţi potenţiali beneficiri de rentă viageră, dovadă că, până acum, au fost depude 548 de cereri, pentru o suprafaţă totală de teren agricol de 2356 hectare, prin care se solicită primirea rentei viagere, conform legislaţiei existente", avea să remarce dl. Janota Laszlo. Prin analizarea fiecărui dosar, în ordinea depunerii lor, uneori fiind nevoie de complatrea documentaţiilor, s-a ajuns ca numărul cererilor aprobate să fie de 165, la care se adaugă cele 17 avize favorabile în baza cărora deja s-au acordat primele rente viagere. Aşadar, deocamdată, beneficiari ai rentei viagere din Bihor sunt 182 de persoane care au vândut 199 hectare de teren şi au arendat 589 hectare. "Celelalte cerei sunt în curs de analizare şi aprobare. Pentru toţi cei care primesc aviz favorabil pentru dosarele depuse până la 31 decembrie 2006, renta viageră cuvenită se va acorda anul viitor, pentru perioada anterioară, în primul trimestu" - a precizat dl. Janota Laszlo. Se remarcă, totodată, sporirea solicitărilor ca Biroul Judeţean de Rentă Viageră Bihor să intermediaze vânzarea sau arendarea de teren aparţinând diferiţilor propietari. În acest sens au fost primite 11 notificări (solicitări) pentru suprafaţa de 25 hectare teren agricol. Reamintim că beneficiarul rentei viagere agricole este persoana în vârstă de 62 de ani care deţine în proprietate până la 10 hectare teren agricol şi care vinde, donează sau arendează terenul respectiv. Dacă arendează, primeşte de la stat echivalentul în lei a 50 euro/an, pentru fiecare hectar; dacă vinde terenul, primeşte echivalentul în lei a 100 euro/an, pentru fiecare hectar. Renta viageră este pe durata vieţii beneficiarului, nu se poate transmite sau ceda şi încetează odată cu decesul rentierului.