Viziunea politică a premierului Tăriceanu pare să îşi aibă originea în Logica Raţiunii Dure. Aflat la Oradea, preşedintele PNL le-a spus orădenilor, nemulţumiţi fiindcă lucrările de la şoseaua de centură periclitează structura caselor în care trăiesc, că, cităm: "Pentru a face omletă trebuie, mai întâi, să spargi ouăle". Adică, în logica beton a domnului Anton, dacă vor şosea, orădenii trebuie să accepte că li se vor nărui casele! * Cel mai puţin numeros grup de consilieri locali, prezenţi în data de 12 octombrie la şedinţa festivă organizată cu ocazia eliberării Oradiei, a fost cel al aleşilor UDMR. Doi la număr. Pentru udemerişti astfel de misiuni politice or fi vreo formulă de pedeapsă pe linie de partid? * Fără nicio legătură. Aţi observat că, anul acesta, de Ziua Oradiei, steagurile tricolore au cam lipsit din oraş? Desigur, au făcut excepţie locurile în care s-au derulat manifestări oficiale. Poate, după ce a încheiat, cu un succes discutabil, acţiunea de împărţire a materialului dendrologic, Primăria ar putea dărui orădenilor şi câteva drapele naţionale, împreună cu un ghid de utilizare care să cuprindă şi lista sărbătorilor oficiale. * Deşi animalele nu votează, se dau bani pentru reabilitarea Grădinii Zoologice. Desigur, e pură întâmplare că minunea s-a produs în prag de campanie electorală, mărinimosul "donator" fiind taman candidat pentru un mandat de deputat bihorean şi secretar de stat în Ministerul Mediului. Pariem că, dacă nu iese cine trebuie, la vot, proiectul de 20 de milioane de lei va muri, uitat, într-un sertar? * S-a terminat "Toamna orădeană", palidă ca o fruză ce stă să moară. În afară de Bregovic, un manelist cam trecut, care a bifat la Oradea concertul numărul 100 din România, adus pentru sufletul unor intelectuali cosmopoliţi şi snobi, din camarila primarului, o să vă mai amintiţi de ceva? Nici măcar băutura n-a fost destulă! Păi, n-a zis Bolojan că e austeritate? * Apropo, aţi reţinut cât ne-a costat "Toamna" asta tristă? Peste 5 miliarde. Pe ce, fratele meu, pe ce? * Tăriceanu promite, fireşte, dacă îl votăm, "megainvestitori" pentru Oradea. Cum nu spune cine, daţi-mi voie să mă îndoiesc şi chiar să cred că face la fel peste tot pe unde merge acum, în campanie electorală. Ca să nu ne lase chiar proşti, cineva din anturajul premierului a aruncat că ar putea fi vorba de Nokia. De când cu miracolul de la Jucu, firma asta a devenit un soi de Ileană Cosânzeană pe care politicienii, aceşti Feţi Gheboşi ai ţării, o visează noaptea. Ar fi taman pe dos ca, în vreme ce firmele străine anunţă că îşi îngheaţă investiţiile din România, taman peste Oradea să vină buluc "megainvestitorii". * Odioasa guvernare pedelistă a aruncat cu bani în funcţionarii Primăriei! 15 miliarde numai sporuri şi prime. Şi, totuşi, câţi dintre funcţionari au trecut de partea celui care i-a făcut "hoţi sau proşti", promiţându-le penalizări la salarii şi carnete de şomaj! Li s-a urât de bine. * Ei, dar se mai întâmplă şi lucruri bune la Oradea! Republica Congo va avea, la noi, o Reprezentanţă Consulară. Vă mai amintiţi povestea aia cu: "Dacă îl votezi pe Bombo, te salut şi plec în Congo"? De acum nu ne poate fi decât mai uşor. Să fie vreun semn? Alegerile nu sunt departe. * Ca să vezi cât ţine ţinerea de minte a celor aleşi! Preşedintele Consiliului Judeţean spune că ideea mutării aeroportului orădean trebuie luată în calcul. Parcă alta îi era socoteala în campania electorală. I-o fi explicat "fratele" Kiss că politica se face din interes şi pe bani. * Năuciţi şi ei de ideea stăpânului, după o săptămână, lăudătorii primului pastor al Bihorului, Radu Ţîrle, şi-au revenit, sărindu-i în ajutor. Cică ideea rugăciunii colective şi ecumenice de luni dimineaţa e bună, că preşedintele "n-a chemat la bordel"... Drept îi! Doar că nu pentru astfel de iniţiative a fost ales şi nici nu e plătit, din banii noştri, pentru asta. * Prin grija viceprimăriţei Rozalia Biro s-au dublat locurile din azilul de noapte al săracilor. Foarte bine pentru sărmanii oraşului. Dar, oare, aşa "relansăm împreună Oradea"? * Studenţii din campusul Universităţii orădene vor beneficia de internet gratuit, una dintre condiţiile impuse de Senat fiind aceea ca studenţii să nu acceseze site-uri cu conţinut pornografic. Decizie eronată. Cum natalitatea e în picaj, ce o să-i mai inspire? Şi cum au să-i păzească? Vor pune câte un jendar lângă fiecare? Sau, poate, studenţii vor fi obligaţi să îşi facă, iar, abonament la Cantina Universităţii, unde li se va turna, din belşug, bromură în ceaiul de seară. * Rămas fără şef de partid, fiindcă Roman a trecut la PNL, Lazăr Cutuş, ex-PD, ex-PFD, şi-a găsit un partid potrivit veleităţilor sale de justiţiar. Înscris în PNG, avocatul orădean promite dezvăluiri cutremurătoare din culisele "epocii" Filip, unde şi el a făcut figuraţie. Fiindcă, zice chiar el, "nemernicii trebuie înlăturaţi din politică", dacă nu se ţine de cuvânt, trebuie să plece! * La acest sfârşit de săptămână, cei peste 700 de orădeni care visează la un apartament ANL au avut ocazia de a vizita cele 78 de apartamente, recent finalizate în zona Decebal. Cum numai 10% dintre cereri pot fi satisfăcute, ceilalţi vizitatori vor rămâne cu amintirile plăcute. * Preşedintele UDMR, Marko Bela, crede că limba maghiară ar trebui să devină obligatorie pentru elevii români care frecventează şcolile din Transilvania. Argumentul: "Este un avantaj să cunoşti limba celuilalt", e - desigur - valabil numai pentru români. Asta fiindcă, dacă îi obligi pe elevii de naţionalitate maghiară să înveţe româneşte, se cheamă că-i deznaţionalizezi! *