Am trăit s-o vedem şi pe asta! Gloata "Patriotului Naţionale" s-a supărat pe popor. Poporul zice dintotdeauna: "Văcarul s-a supărat pe sat." "Nu ne-aţi deschis uşa spre ciolan, vă ciolănim pe voi." Adică îi vom fumări pe orfanii şi pe copiii săraci ai României! Bravo partidă naţională! Acuma este adevărat că nimeni nu poate pretinde urmaşilor unui creator mai multă minte decât are! Aşa a scos capul aşa îl va băga în sicriu. Prost să fii botă să ai!

Dar să lăsăm pamfletul a la Arghezi şi să analizăm puţin subiectul care este suficient de grav pentru a merita o aplecare asupra lui. O societate democratică are în definiţie şi respectul absolut pentru persoană şi atunci automat şi pentru interesele sale.
Este adevărat, dar cu o clară, foarte clară limitare: atunci când interesul personal nu dăunează interesului general (nu de grup!). Adică, dacă eu ţară vreau să construiesc o autostradă, să zicem Oradea - Suceava, şi pe parcurs un proprietar, care are cinci ari de teren, se opune să-l cedeze ori cere preţuri astronomice, blocând construcţia autostrăzii folositoare la milioane de cetăţeni şi secundar tuturor celor 22.000.000, atunci interesul cetăţeanului respectiv s-a patologizat în raport cu interesul general, a devenit patologic. Desigur principiile democratice mă obligă să nu îl deposedez de drepturi şi îi voi plăti conform preţurilor pieţei sau dacă nu am atâţia bani conform banilor populaţiei în cauză, dar nu îi permit să se joace cu interesul general. Dacă e prost sau paranoic nu are decât să trăiască mai departe cu prostia sau cu paranoia lui.
Atunci să revenim la pretenţia lui Mitzura, ca exemplele din operele lui taică-său utilizate în manualele şcolare să-i fie plătite regeşte. Preţul pe care îl pretinde este regesc, dacă am auzit bine 20.000 lei, în bani vechi 200.000.000 lei (zece lei vechi pe cap de român!). În manuale sunt analizaţi cred că zeci de autori dacă nu mai mulţi! Închipuiţi-vă ce bir anual ar fi pe capul românilor. Este cât se poate de firesc ca drepturile de autor să fie plătite moştenitorilor, atunci când se editează opera unui creator şi se vând cărţi. Dar aici cartea care se vinde nu este opera lui Arghezi, ci a unui profesor, cel care are dreptul de autor conform legii. Nicăieri în lume şi niciodată nu s-au plătit cu drepturi de autor citatele şi exemplificările. Legea pretinde doar menţionarea sursei pentru a evita plagiatul. Or ceea ce pretinde Mitzura Arghezi să i se plătească sunt citatele şi exemplele, dar, repet, drepturile de autor se referă la vânzarea şi utilizarea comercială a operei unui creator, nu a unui citat ori exemplu. În plus un manual şcolar are ca ultimă instanţă educaţia copiilor unui popor şi nu comerţul. Atitudini ca cea a Mitzurei Arghezi pot bloca sau bruia educaţia copiilor, ceea ce devine deja un interes patologic. Nimeni nu poate fi lăsat să se joace sau să blocheze educaţia copiilor.
Atunci ce-i de făcut? Legea dreptului de autor trebuie completată cu menţionarea exceptării de la taxele obişnuite ca drepturi de autor pentru citate şi exemplificări, în manuale şcolare şi în lucrări de sinteză. Închipuiţi-vă ce ar fi dacă toţi autorii citaţi ar cere drepturi de autor celui care scrie o Istorie a Literaturii Române sau criticilor literari, care nu îşi pot exercita profesia fără citate şi exemplificări. Or, dacă Mitzura Arghezi este cât de cât consecventă cu ea însăşi, atunci ea trebuie să emită aceleaşi pretenţii nu doar faţă de manuale, ci şi faţă de toţi criticii literari şi toţi istoricii literari care s-au ocupat de Arghezi, l-au citat şi au exemplificat.

Stupid! Stupiditatea a fost posibilă pentru că în România nicio lege nu este întreagă. Este strict necesară completarea legii dreptului de autor cu menţionarea statutului de excepţie al citărilor şi exemplificărilor. Oare cât de mult va trece până vom avea şi noi partide şi parlamentari?