Potrivit datelor furnizate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), importurile de produse agroalimentare au crescut în primele patru luni ale anului cu 3,7 la sută faţă de perioada similară din 2004, de la 567,4 milioane euro la 589 milioane euro la 30 aprilie 2005. Principalele produse importate în primele patru lui ale anului au fost ţigările şi tutunul (12,4 %), carnea de porc (12 %), citricele şi bananele (6,2 %), zahărul reprezentând şase la sută din total importuri, în perioada menţionată. Au mai fost realizate importuri semnificative de carne de pasăre, cafea, seminţe de floarea soarelui, peşte congelat, grâu şi legume proaspete. În ceea ce priveşte exportul de produse agroalimentare, acesta s-a menţionat constant comparativ cu perioada similară din 2004, la 151,5 milioane euro (151,8 milioane euro în 2004), exporturile de animale deţinând cea mai mare pondere - 18,2 % din valoarea totală. Animalele vii (bovine) au fost exportate în principal în Croaţia, Grecia, Egipt, Germania, Bosnia şi Herţegovina, Italia, caii în Italia şi Polonia, iar ovinele - în Italia, Grecia, Bulgaria, Ungaria şi Iordania. Vinurile româneşti au fost apreciate în Republica Moldova, Germania, Marea Britanie, SUA, Canada, Estonia, Danemarca, dar şi în Japonia şi Finlanda. În aceste condiţii, balanţa comercială a României pe primele patru luni ale anului, în domeniul produselor agroalimentare, a înregistrat un sold negativ de 437,5 milioane euro, în creştere cu cinci procente comparativ cu perioada similară din 2004 (415,6 milioane euro).