Fostul papă Ioan Paul al II-lea va fi beatificat pe 1 mai 2011, după ce actualul papă, Benedict al XVI-lea, a aprobat, ieri, decretul oficial care validează miracolul atribuit fostului suveran pontif, au anunţat reprezentanţi ai Vaticanului, citaţi de AFP.

Graţie unei derogări papale de la norma în vigoare, ce impune un termen de aşteptare de cinci ani după deces, procedura a fost iniţiată la doar două luni de la moartea papei Ioan Paul al II-lea. Pe 19 decembrie 2009, papa Benedict al XVI-lea a semnat un decret prin care predecesorul său a fost declarat "venerabil". Această excepţie se explică prin "reputaţia impunătoare de sfânt de care se bucura papa Ioan Paul al II-lea în timpul vieţii, în momentul morţii sale şi după moartea sa", se afirmă într-un comunicat emis de Vatican. În această săptămână, comisia cardinalilor şi episcopilor membri în Congregaţia pentru cauzele sfinţilor a validat miracolul de care este nevoie pentru declanşarea procedurii de beatificare. Comisia a considerat ca fiind miraculoasă vindecarea de maladia Parkinson a călugăriţei franceze Marie Simon-Pierre, o boală de care a suferit şi Ioan Paul al II-lea, decedat pe 2 aprilie 2005, la vârsta de 84 de ani. Ieri, prefectul Congregaţiei pentru cauzele sfinţilor, monseniorul Angelo Amato, a comunicat decizia papei Benedict al XVI-lea, care a semnat decretul prin care se recunoştea înfăptuirea acelui miracol şi prin care a fost stabilită data la care va avea loc ceremonia de beatificare, la Vatican, în a doua duminică după Paşti. După beatificare, pentru ca Ioan Paul al II-lea să devină sfânt, va fi nevoie ca un al doilea miracol să îi fie atribuit. Papa Benedict al XVI-lea va prezida ceremonia de beatificare, ce va avea loc la bazilica Sfântul Petru, a precizat părintele Federico Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.