În luna martie 2016, Primăria Oradea a început lucrările de amenajare a piaţetei din faţa magazinului Crişul. Lucrarea este executată de către SC Drumuri Orăşeneşti SA, în asociere cu SC Electroconstruct Sildac SRL, SC Gardener SRL şi SC Imsaurisa SRL.

Valoarea contractului este de 1.886.873,40 lei fără TVA, iar suprafaţa totală pe care se realizează lucrările este de 2.068,28 mp, din care 300 mp aparţin magazinului Crişul, costul lucrărilor aferente acestei suprafaţe fiind suportat de către magazinul Crişul.

Până în momentul de faţă au fost realizate lucrările de reparaţii la canalizarea menajeră existentă, au fost realizate toate lucrările necesare (reţea, guri de scurgere, cămine) pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale. Totodată, s-au executat toate lucrările necesare pentru alimentarea cu apă rece a obiectelor sanitare (branşament, cămin de apometru, racord) şi a fântânii de băut apă (cişmea). În perioada imediat următoare se va trece la următoarele lucrări: suprafaţa piaţetei va fi pavată cu porfir bej şi bej-maroniu, precum şi cu granit alb-auriu; suprafaţa trotuarului de pe strada Braşovului va fi pavată cu granit gri-deschis; la marginea dinspre str. Republicii se va monta un parapet, între parapet şi bordura de pe str. Republicii se va turna o fâşie de asfalt; pe str. Braşovului, între str. Republicii şi magazinul Crişul, se va realiza un zid de sprijin alcătuit din două părţi, despărţite de scările care fac legătura între str. Braşovului şi piaţetă; iluminatul public al piaţetei se va realiza cu ajutorul a 10 stâlpi de iluminat. Termenul de finalizare a lucrărilor este 20 august 2016, toate lucrările stabilite până acum fiind în grafic.