Cea de-a XVIII-a ediţie a acestei manifestări culturale de tradiţie a debutat, ieri, la Casa de Cultură a municipiului Oradea, ocazie cu care a avut loc şi festivitatea de acordare a premiilor revistei Familia pe anul 2008. Programul va continua astăzi, de la ora 10.30, în acelaşi loc, cu colocviul "Istoriile literare şi revizitarea literaturii române contemporane", urmat de lansări de carte şi un dialog redacţional.

Premiile revistei Familia pe anul 2008
Manifestarea a fost deschisă de poetul Ioan Moldovan, redactorul-şef al revistei Familia, emoţionant fiind şi momentul decernării premiilor revistei pe anul 2008. Astfel, premiul "M. G. Samarineanu" a fost acordat unui autor local, Elisabeta Pop, pentru îndelungata-i activitate în domeniul teatrului. Premiul "Radu Enescu" a revenit poetului şi eseistului Octavian Soviany, din Bucureşti, pentru subtilitatea şi ingeniozitatea viziunii sale lirice, prin care spiritul redobândeşte plăcerea jocului. Premiul "Octavian Şuluţiu" a fost obţinut de prozatorul Horia Ursu, din Cluj-Napoca, pentru romanul "Asediul Vienei", în care destinul istoric al omului este actualizat estetic printr-o formulă a scriiturii ce îmbină gravitatea, umorul şi ironia. Şi, în fine, premiul "Ovidiu Cotruş", poate cel mai important, a fost înmânat poetului Ion Mureşan, din Cluj-Napoca, în a cărui poezie, plină de farmec, realitatea, fie ea cât de banală, îşi dobândeşte demnitatea visului. A urmat un recital de poezie, la care au participat poeţii invitaţi: Simona-Grazia Dima, Minerva Chira, Simona Popescu, Aurel Pantea, Vasile Dan, Gheorghe Mocuţa, Ion Mureşan, Octavian Soviany, Miruna Vlada, Ioan Milea, Nichita Danilov, Alexandru Muşina, Romulus Bucur şi Adrian Lăcătuş.

Colocviu, la Casa de Cultură
Tema colocviului de astăzi, 25 octombrie, având genericul "Istoriile literare şi revizitarea literaturii române contemporane", se doreşte a fi un prilej de dialog cât mai dinamic şi chiar polemic asupra rostului scrierii istoriilor literare într-un moment în care sentimentul istoriei pare a se fi diminuat. "Poate cel mai important motiv al unor manifestări precum Zilele revistei Familia este punerea faţă în faţă a scriitorului cu cititorii săi, un bun prilej pentru a face auzită vocea personală a scriitorului pentru recâştigarea plăcerii lecturii. După colocviu, vor mai avea loc lansări de carte, semnate de: Romulus Bucur, Alexandru Muşina, Ioan Milea şi Simona Popescu, precum şi un dialog între redactori prezenţi de la diferite reviste literare din ţară.