Federaţia Română de Handbal (FRH) a revenit la sentimente mai bune faţă de Asociaţia Judeţeană de Handbal (AJH) Bihor, marginalizată după ce la începutul anului 2014, Alexandru Dedu a preluat şefia handbalului românesc de la Cristian Gaţu, susţinut de forul bihorean la alegerile de atunci. Recent, Pavel Mercea, preşedintele AJH Bihor, a primit propuneri de colaborare de la Dedu, cărora a decis să le dea curs.   

Dialog după aproape trei ani

"După aproape trei ani, Alexandru Dedu mi-a dat un telefon, spunându-mi, printre altele, că doreşte ca Oradea să reintre în circuitul handbalistic şi din punct de vedere organizatoric. I-am transmis că normal era ca oraşul nostru să nu iasă, nu trebuia izolat de circuitul naţional şi internaţional. M-a asigurat că, anul viitor, cel puţin două jocuri ale echipei naţionale de seniori şi senioare vor avea loc la Oradea, aşa cum se întâmpla cu câţiva ani în urmă. Pe lângă acestea, ne-a fost atribuit un turneu de juniori II din cadrul Campionatului Naţional, la care au participat HC Aleşd şi Alpha Oradea, şi am fost rugaţi să organizăm unul de junioare I, tot la Paleu, fără vreo prezenţă bihoreană, în 2-3 decembrie", a comentat Pavel Mercea, care a trimis FRH o scrisoare de intenţie în vederea înfiinţării la Oradea a unui Centru Regional de Excelenţă pentru iniţiere şi formare în handbal. "Consiliul Judeţean Bihor şi-a exprimat disponibilitatea de a ne sprijini, la fel şi DJST Bihor, clubul Crişul şi Inspectoratul Şcolar", a mai spus şeful AJH Bihor.

Turnee şi mulţumiri

Pe lângă cele două turnee de la Paleu, în acest an va mai avea loc unul, de junioare III, la  sala de sport a Universităţii Oradea, cu participarea a două echipe locale, CS Tonic şi Alpha, iar în 3-5 februarie va fi programat al doilea turneu naţional de juniori II, locaţia nefiind încă stabilită.  "Doresc să aduc mulţumiri administraţiei publice locale din Paleu şi conducerii Universităţii Oradea pentru că ne pun la dispoziţie sălile de sport şi încurajează astfel mişcarea în rândul copiilor", a conchis Pavel Mercea, care impresionat de succesul proiectului "Bihorul în mişcare" i-a trimis un trofeu directorului DJST Bihor, Petruţ Drăgan.

Altfel, în organizarea AJH Bihor a debutat de curând o nouă ediţie a Campionatului Judeţean de handbal masculin şi feminin, cu câte opt echipe, preponderent din juniori sau junioare.