Timp de două săptămâni, pasionaţii de artă fotografică vor putea admira, pe simezele Galeriei Foto Art din Oradea, o nouă expoziţie de artă fotografică din Serbia. De această dată, pe simeze se regăsesc lucrările unor artişti fotografi din cadrul Asociaţiei Fotografilor din Serbia (FKSS). Expoziţia cuprinde 70 de fotografii alb-negru şi color, realizate de cei 20 de artişti fotografi sârbi. Asociaţia Fotografică din Serbia a fost fondată în anul 1948 şi cuprinde artişti fotografi amatori şi profesionişti. Chiar dacă în anul 1990, când Serbia trecea prin multe transformări, Asociaţia a devenit inactivă, în urmă cu doi ani, FKSS şi-a reluat activitatea. În prezent, Asociaţiei s-au afiliat mai mult de 10 fotocluburi şi peste 200 de artişti fotografi. Vernisajul a avut loc vineri, 18 martie, în Galeria Foto Art din Oradea. Asociaţia Fotografilor din Serbia a fost prezentată publicului de către preşedintele acesteia, artistul fotograf Branislav Brkic A. FIAP. Lucrările au fost analizate şi de către criticul de artă Ramona Novicov, mediator fiind Ştefan Toth A. FIAP, preşedintele Clubului Fotografic "Nufărul" Oradea. Expoziţia va rămâne la dispoziţia publicului până în data de 31 martie, în zilele lucrătoare, între orele 8.00-18.00. Intrarea este gratuită.