Municipiul Marghita, situat la 55 km de Oradea, pe dreapta râului Barcău, a fost declarat municipiu în anul 2003, are în subordine localităţile Cheţ şi Ghenetea şi aproximativ 18.700 locuitori. Prima menţionare documentară a localităţii datează din 1216, când apare în Registrul din Oradea sub numele de Villa Margneta. Oraşul a fost pe rând fie în posesia regelui Ungariei, fie în a unor importante familii nobiliare maghiare, a devenit apoi paşalâc turcesc, iar mai târziu, a intrat în subordinea imperiului Habsburgic. Dezvoltarea localităţii s-a accentuat pe parcursul secolului 20, aşezarea fiind ridicată la rangul de oraş în 1967, la începutul secolului 21 a devenit municipiu, zona fiind azi una dintre cele mai prospere din judeţul Bihor, cu cea mai mică rată a şomajului. "Nu am putut răspunde întodeauna prompt solicitărilor" În cei 40 de existenţă urbană, Marghita şi-a construit o economie modernă, care combină activităţile industriale cu cele comerciale şi agricole. Ramura de bază a economiei este reprezentată de extracţia petrolului şi a gazelor naturale, de confecţiile textile şi de încălţăminte, în localitate existând numeroşi investitori străini în aceste domenii. Începând din anul 2004, în fruntea municipiului se află primarul Pocsaly Zoltan şi viceprimarul Dorel Talpoş, care, alături de cei 17 consilieri locali, şi-au unit forţele pentru a continua proiectele demarate de predecesorii lor şi pentru a iniţia altele noi. Administraţia locală recunoaşte că nu a reuşit întotdeauna să vină în sprijinul cetăţenilor şi a problemelor lor, fie din cauza birocraţiei, fie din alte motive. În raportul prezentat pe anul 2006, edilul şef precizează că obiectivul său principal este să îşi ducă până la capăt programul electoral prezentat marghitenilor. "Cel mai productiv dialog cu cetăţenii este cel faţă în faţă, pe stradă, la audienţe, în întâlnirile cetăţeneşti sau la evenimentele locale, chiar dacă nu întotdeauna am putut răspunde prompt solicitărilor, nevoilor, deseori îndreptăţite. Ceea ce nu s-a făcut în mai mulţi ani nu putem face acum în trei, patru. Sunt atât de multe de realizat, iar limitele de timp şi resursele sunt atât de stricte", a precizat primarul Pocsaly Zoltan. Cu toate acestea, începând din anul 2004, autorităţile locale au început să îşi pună în aplicare planurile, printre realizările din primul an de mandat numărându-se majorarea patromoniului Marghitei, prin preluarea de la Ministerul Apărării a 98 hectare de teren cu clădiri aferente, modernizarea iluminatului public în valoare de 300.000 euro, amenajarea unei cantine sociale şi construirea unui nou corp de clădire, reparaţii de drumuri în valoare de 80.000 euro din bugetul local, modernizarea Pieţei Obor, dezvoltarea reţelei de apă la Cheţ şi Ghenetea, dotarea sălii de sport şi iluminatul stadionului, achiziţionarea unei autospeciale pentru transportul gunoiului, achiziţionarea de pubele, înfiinţarea biroului pentru evidenţa informatizată a persoanelor sau sprijinirea bisericilor cu suma de 20.000 de euro. Şcoli şi grădiniţe modernizate În cursul anului 2006 au fost finalizate lucrările de construcţie la 60 de apartamente şi garsoniere construite prin ANL, pentru tineri cu vârste sub 35 de ani, care s-au repartizat în toamna anului trecut, iar în 2007, conform autorităţilor locale, se continuă lucrările la încă 60 de apartamente construite tot prin ANL, care se vor repartiza în primăvara acestui an. În contextul oportunităţilor oferite de Programul de reabilitare a unităţilor şcolare coordonat de Direcţia de Reabilitare Şcoli din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în anul 2006 în Marghita au fost finalizate importante investiţii, cum ar fi: construirea unui nou corp la Grupul Şcolar Agricol "Horea" - clădirea are un singur nivel, şase săli, laboratoare, o bibliotecă, grupuri sanitare şi este dotată cu mobilier modern. În cadrul programului naţional privind construirea de noi săli de sport, s-a început în luna martie a anului trecut construirea unei săli de sport moderne, beneficiar fiind Colegiul Naţional "Octavian Goga". De asemenea, s-au executat lucrări de reparaţii, igienizare şi curăţenie la toate şcolile din oraş. Unităţile de învăţământ au fost ajutate financiar, numai la Şcoala cu clasele I-VIII din localitate primăria susţine că a investit trei miliarde de lei vechi pentru montarea de uşi şi geamuri termopan. De asemenea, Grădiniţa nr. 1 a fost reconstruită în întregime şi s-au făcut lucrări de renovare la Grădiniţa nr. 3. Autorităţile locale au făcut demersuri pentru construirea unei noi şcoli şi a unei grădiniţe pe terenul trecut în proprietatea municipiului de la fosta unitate militară. Pentru reparaţiile drumurilor, primăria a alocat în cursul anului trecut, o sumă totală de 100.000 RON, pentru ajutorul social au fost alocaţi 424.000 RON, pentru persoanele cu handicap 434.000 RON, iar pentru diverse burse acordate tinerilor, alţi 20.000 RON. Pentru ridicarea în condiţii civilizate a gunoiului menajer au fost distribuite la gospodăriile din oraş şi la societăţile comerciale, 600 de pubele cu capacitatea de 120 litri şi 30 de eurocontainere, fiind înlocuite vechile containere metalice. Obiective pentru 2007 Aşa cum reiese din raportul de activitate al autorităţilor locale pe anul 2006, unităţile sanitare din municipiul Marghita nu au intrat în posesia prea multor fonduri, însă, pe viitor, se intenţionează depunerea unor proiecte prin care să se obţină finanţare pentru modernizări şi reparaţii. "Dorim să atragem fonduri guvernamentale pentru unităţile sanitare, astfel încât acestea să poată beneficia de modernizări. În cadrul primăriei există un birou care se ocupă exclusiv cu întocmirea de proiecte de genul acesta şi chiar face treabă foarte bună", este de părere primul gospodar. Tot pe viitor, autorităţile intenţionează să construiască un nou corp de clădire care va fi destinat funcţionării birourilor de paşapoarte şi buletine şi a altor instituţii descentralizate. Modernizarea pieţei, începută în anul 2004, va continua şi anul acesta, la fel ca lucrările pentru reabilitarea reţelei de apă şi canalizare. "În ceea ce priveşte drumurile, în perioada următoare vom efectua doar plombări. Nu vom face în acest domeniu investiţii importante până când nu vom finaliza reţelele de apă. O atenţie deosebită va fi acordată colectării deşeurilor şi proiectelor pe mediu", a mai declarat Pocsaly Zoltan. Pe de altă parte, în cursul acestui an va fi dată în folosinţă cea de-a doua sală de sport construită în Marghita, din fonduri guvernamentale şi fonduri proprii. "Ne-am mai propus să sprijinim bisericile şi chiar să îi îndrumăm pe reprezentanţii cultelor să întocmească diverse proiecte de finanţare. În altă ordine de idei, ne gândim la posibilitatea introducerii încălzirii cu apă geotermală, dar deocamdată doar ne informăm asupra acestui lucru", a menţionat primarul. Parc balnear şi un nou cartier de locuinţe Pe lângă toate aceste planuri de viitor, unul dintre cele mai importante obiective ale autorităţilor locale îl reprezintă dezvoltarea turismului. "Având în vedere potenţialul turistic al municipiului nostru, privit prin prisma obiectivelor existente, am demarat anul trecut demersurile pentru declararea unei părţi a urbei ca staţiune turistică de interes local. Institutul naţional de cercetare şi dezvoltare în turism a efectuat un studiu amplu, în urma căruia a fost depusă documentaţia la Guvern, urmând să apară o hotărâre care să permită integrarea Marghitei în circuitul turistic local şi internaţional", a subliniat edilul şef. Autorităţile doresc să înfiinţeze un parc balnear, având în vedere resursele de apă geotermală existente în zonă, investiţie ce urmează a fi suportată în parte de bugetul local, iar restul, de Uniunea Europeană. "Noi vom participa la acest proiect cu o sumă de circa 200.000 de euro, aproximativ 20% din valoarea totală. Anul acesta punem la punct infrastructura pentru cele 12 hectare de teren şi suntem încrezători că vom reuşi să ducem la bun sfârşit această idee", a adăugat Pocsaly Zoltan. În anul 2004, în patrimoniul municipiului Marghita intrau 98 de hectare de teren, preluate de la Ministerul Apărării. Autorităţile locale au decis să folosească o parte din această suprafaţă pentru construirea unui microcartier modern, pentru care există deja întocmit un plan. "Este vorba de o suprafaţă de teren de 28 de hectare, pe care intenţionăm să construim un cartier. Conform planului pe care l-am realizat, acesta urmează să cuprindă circa 150 de apartamente, 200 de case, o şcoală, o grădiniţă, terenuri de sport, magazine şi o bibliotecă. Lucrurile nu se mişcă însă atât de repede pe cât am dori noi, din cauza birocraţiei. Dacă totul merge conform planului, în perioada imediat următoare vom întocmi caietele de sarcini şi vom organiza o licitaţie în vederea desemnării unei firme de construcţii, şi sperăm ca în luna aprilie să începem lucrările", a declarat primarul municipiului Marghita. Conform acestuia, locuinţele vor fi destinate în special familiilor tinere care doresc să se stabilească în zonă, urmând ca autorităţile să decidă preţurile de vânzare ale locuinţelor şi modalitatea de atribuire.