Conform calendarului admiterii în licee şi în învăţământul profesional prin şcoala de arte şi meserii, începând cu data de 24 iunie, şi până azi, 3 iulie, elevii care au promovat testele naţionale împreună cu părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, au putut completa fişele de înscriere cu opţiunile personale în vederea repartizării computerizate. Elevii care nu s-au decis până în prezent la ce liceu doresc să-şi continue studiile este bine să se grăbească, pentru că data limită de înscriere expiră azi, iar cei care s-au decis deja trebuie să mai verifice o dată, împreună cu diriginţii, fişele editate de calculator şi să corecteze eventualele greşeli în baza de date compterizată. Deoarece nivelul mediilor de admitere este mai mare anul acesta faţă de 2003, este recomandabil să se completeze cât mai multe opţiuni. Termenul limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul judeţean de admitere este 4 iulie. În 6 iulie, baza de date, care, în prealabil, va fi verificată şi corectată, se va transmite Comisiei Naţionale, urmând ca, pe 9 iulie, să se desfăşoare repartizarea computerizată în învăţământul liceal şi profesional de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a care au promovat testele naţionale. În ziua următoare, la unităţile de învăţământ gimnazial, vor fi afişate listele cu absolvenţii repartizaţi proveniţi din şcolile respective şi lista cu locurile neocupate în unităţile de învăţământ liceal şi profesional, iar în 11 iulie, în fiecare liceu, vor fi afişate listele cuprinzând candidaţii repartizaţi în acea unitate de învăţământ.