Opt palestinieni deţinuţi într-o închisoare militară din apropierea oraşului israelian Beersheva au fost răniţi, ieri dimineaţă, în confruntări cu gardienii israelieni, a anunţat o asociaţie pentru apărarea drepturilor prizonierilor, citată de AFP. Violenţele au izbucnit în momentul în care gardienii le-au ordonat tuturor celor 440 de deţinuţi să se dezbrace, provocând protestele acestora, a anunţat o sursă din cadrul Clubului Prizonierilor. Conform sursei citate, care a precizat că violenţele au continuat timp de câteva ore, unii dintre deţinuţi au fost bătuţi, iar alţii au fost afectaţi de gaze lacrimogene. Motivul pentru care deţinuţii au primit ordinul de a se dezbrăca nu a fost precizat. Nici un oficial israelian nu a putut fi contactat în legătură cu acest incident.