Agenţia spaniolă de monitorizare a activităţii nucleare a lansat marţi un apel adresat publicului, în vederea returnării unei valize galbene care a fost furată dintr-o maşină, deoarece aceasta conţine material radioactiv, relatează Reuters.
"Aceasta ar putea reprezenta un pericol dacă echipamentul va fi deschis sau distrus, înctrucât ar lăsa sursa de radiaţii fără protecţie", potrivit Consiliului pentru Siguranţa Nucleară (CSN). CSN a declarat că substanţa nu ar reprezenta un pericol dacă valiza ar rămâne închisă. Aceasta făcea parte din echipamentul utilizat pentru a măsura densitatea şi nivelul de umiditate şi aparţinea ICAES, o companie cu sediul în apropiere de Madrid, care efectuează teste de calitate în zonele de construcţie. CSN nu a oferit detalii cu privire la circumstanţele în care valiza galbenă, marcată cu simboul radioactivităţii, a fost luată din maşină.