Peste 500.000 de bihoreni sunt aşteptaţi duminică, 5 iunie, la urne pentru a-şi alege primarii, consilierii locali şi consilierii judeţeni. Pentru ca aceştia să-şi poată exercita dreptul la vot, au fost amenajate 652 secţii de votare la nivelul întregului judeţ. La alegerile locale se poate vota doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială în care alegătorul îşi are domiciliul şi numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu.

 

La alegerile locale din 5 iunie sunt aşteptaţi la urne 505.442 bihoreni, dintre aceştia 187.588 fiind orădeni. La nivelul întregului judeţ, au fost amenajate 652 secţii de votare, cele mai multe, 143, fiind în municipiul Oradea. Autoritatea Electorală Permanentă – filiala Bihor a anunţat că pentru acest scrutin a fost nevoie să fie înlocuiţi 68 de preşedinţi şi locţiitori ai secţiilor de votare, fie pentru că au fost în situaţii de incompatibilitate, fiind rude cu candidaţii, fie pentru cazuri de boală, cea mai mare parte. Diana Birău, reprezentanta AEP Bihor, a menţionat că toate cele 652 secţii de votare au operatori, fiind distribuite toate tabletele şi descărcate toate pachetele electorale. „Primarii aveau obligaţia să descarce pachetele electorale care conţineau listele electorale permanente, suplimentare şi extrasele pentru urna specială. Toate acestea au fost descărcate de către reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale pentru a putea fi distribuite către secţiile de votare. Cu privire la operatori, există suficiente persoane înscrise în corpul experţilor electorali pentru a fi înlocuiţi în cel mai scurt timp în eventuale situaţii de forţă majoră”, a precizat reprezentanta AEP. La rândul său, prefectrul Claudiu Pop a menţionat că ieri au fost distribuite către circumscripţii toate materialele necesare votării, acestea aflându-se sub pază. În această dimineaţă, mai multe echipe vor verifica toate secţiile de votare din judeţul Bihor, dacă sunt amenajate corespunzător pentru a putea fi derulat, în bune condiţii, procesul electoral. Tot azi, structurile MAI vor fi, începând cu ora 16.30, la birourile electorale de circumscripţie pentru ca, împreună cu preşedinţii secţiilor de votare, să preia pachetele cu buletine de vot şi materialele votării, şi să le transporte în secţiile de votare.

La aceste alegeri se poate vota cu cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, cartea de identitate electronică, cartea de identitate electronică provizorie, buletin de identitate, carnet de serviciu militar (pentru elevii şcolilor militare), paşaport diplomatic, paşaport diplomatic electronic, paşaport de serviciu (albastru şi negru) şi paşaport de serviciu electronic. Votarea va începe la ora 7.00 şi se va încheia la ora 21.00, odată cu închiderea urnelor. Alegătorii vor primi trei buletine de vot: pentru consilieri locali, consilieri judeţeni şi primari. La alegerile locale se poate vota doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială în care alegătorul îşi are domiciliul şi numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu. În situaţia în care anumiţi alegători cu drept de vot au fost omişi din lista electorală permanentă a unei secţii de votare, dar care fac dovada că domiciliază în raza secţiei respective, pot vota, fiind însă înscrişi în lista electorală suplimentară întocmită de preşedintele biroului electoral al secţiei. Totodată, cetăţenii care şi-au stabilit reşedinţa într-o altă localitate cu cel puţin trei luni înaintea datei alegerilor, pot vota în unitatea administrativ-teritorială respectivă. Pot vota şi cei care au viză de flotant, dar şi cetăţenii din ţările UE care au reşedinţa în localitatea respectivă. Pentru fotoliul de primar al municipiului Oradea „se bat” şase candidaţi: Ştefan Herchi (ALDE), Ilie Bolojan (PNL), Horea Vuşcan (PMP), Zatyko Gyula (PPMT), Adelina Coste (PSD) şi Huszar Istvan (UDMR). Pentru Consiliul Local Oradea au fost validate listele ALDE, PNL, PMP, PPMT, PSD, UNPR, UDMR şi M10, precum şi candidatura independentei Nadia Pal. Prin ordin al prefectului, CL Oradea va avea 27 de consilieri. Pentru Consiliul Judeţean Bihor, s-au admis listele PNL, PMP, PSD, PPMT, ALDE, UDMR şi UNPR, numărul consilierilor judeţeni urmând să fie 35.