Primul joc pe teren propriu din actuala ediţie de campionat a coincis cu o înfrângere, handbalistele pregătite de Doina Ardelean nefiind capabile să gestioneze ultimele minute după un meci pe care l-au condus în permanenţă cu 3-4 goluri. Aşadar CSU CSM Oradea a pierdut cu 30-32 (18-15) duelul cu Extrem Baia Mare, meci contând pentru etapa a II-a din Seria B a Diviziei A.

Orădencele par să nu fi depăşit eşecul de la Târgu Mureş, nefiind capabile să treacă de o echipă totuşi tânără. Cu toate că s-au aflat la conducere în permanenţă, elevele Doinei Ardelean nu a fost capabile să gestioneze finalul de meci. În ultimele minute de joc, gazdele s-au precipitat la finalizare, astfel că mai bine de 6 minute nu au reuşit să înscrie niciun gol. Cu toate că din punct de vedere valoric Oradea are jucătoare mai valoroase, cei peste 10 ani de când oaspetele evoluează aproape în aceeaşi formulă s-a văzut în cele din urmă pe tabela de marcaj. Lipsa de omogenitate a fost principalul factor care a condus spre acest deznodământ nefericit. Extrem Baia Mare, o formaţie cu multe junioare în componenţă dar şi cu 5 campioane naţionale la acest nivel şi numeroase componente ale echipei Centrului Naţional Olimpic de Tineret, a dovedit că un meci trebuie jucat până în ultima secundă. „Un duş rece la care personal nu mă aşteptam, jocul fiind bine pregătit la antrenamente. Din păcate la ora meciului jucătoarele nu au putut pune în practică ceea ce s-a repetat în zilele premergătoare acestei partide. Vor fi luate măsuri pentru că este inadmisibil ca să conduci 55 de minute şi rezultatul să fie întors de o echipă foarte tânără” a declarat Doina Ardelean, antrenoarea CSU CSM Oradea. În ciuda eşecului trebuie menţionată prestaţia bună avută de Maria Damian şi Dezso Helga (portar), cele două tinere handbaliste împrumutate de Oradea de la Viitorul Cluj-Napoca. În etapa următoare, CSU CSM va evolua miercuri, în deplasare, cu CSŞ Caracal.