* Înregistrarea, la DSVSA Bihor a mijlocului de transport.
* Animalele să fie crotaliate, microcipate şi însoşite de certificat sanitar veterinar de transport, certificat de sănătate şi paşaport
* Contravenţiile se sancţionează cu amendă între 400 şi 2000 lei.

Direcţia Sanitară-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bihor precizează, printr-un comunicat, obligaţiile ce revin persoanelor ficice şi juridice care efectuează transporturi de animale vii, între localităţi, folosind mijloace de transport motorizate. Aceste reglementări, pe care le vom prezenta în rândurile de mai jos, sunt în conformitate cu Regulamentul nr. 1/2005 CE, precum şi cu Ordinul nr. 62/2007 al Agenţiei Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Persoanele fizice şi juridice pot transporta animalele vii numai dacă deţin Autorizaţia de transport emisă de către DSVSA Bihor, pe distanţe mai lungi de 65 km şi peste 8 ore, iar în cazul transporturilor pe distanţe până la 65 km şi sub 8 ore trebuie să deţină înregistrarea mijlocului de transport la DSVSA Bihor. Totodată, animalele transportate vor fi însoţite, obligatoriu, de Certificatul de sănătate emis de către medicul veterinar şi de Certificatul sanitar-veterinar de transport. O altă obligativitate este ca toate animalele transportate să fie identificate prin prezenţa unui crotaliu în ureche (la speciile bovină, ovină, caprină, porcină) şi microcip, la specia cabalină. De asemenea, animalele din specia bovină vor fi însoţite, obligatoriu, de paşaport, document emis de către DSVSA Bihor.
Aşa cum se menţionează în comunicatul DSVSA Bihor, medicii veterinari oficilai, împreună cu reprezentanţi ai poliţiei, vor efectua controale în trafic, verificând respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la transportul de animale vii. Cei care nu respectă reglementările în vigoare vor fi sancţionaţi contravenţional, amenzile fiind între 400 şi 800 lei - pentru persoanele fizice, şi între 1000 şi 2000 lei - pentru persoanele juridice.