Autorităţile irlandeze au trimis un avion şi un vapor pentru a supraveghea o deversare de hidrocarburi în Oceanul Atlantic, care ar fi fost produsă de un incident în timpul alimentării cu carburant a unei nave ruseşti de război, potrivit pazei de coastă irlandeze, informează AFP.

"Pelicula este estimată la 300 de tone de petrol, la o distanţă de 80 de kilometri în largul coastelor, iar noi o monitorizăm cu elicoptere şi un avion", a declarat purtătorul de cuvânt al pazei de coastă, adăugând că un vapor irlandez se îndreaptă, de asemenea, către locul incidentului. Potrivit purtătorului de cuvânt, aproximativ şapte vapoare ruseşti s-ar afla în zonă, iar incidentul ar fi avut loc în timpul unei operaţiuni de alimentare între două vapoare. "Nu a avut loc o coliziune", a spus el. Pelicula de petrol acoperea o suprafaţă de şase kilometri pe opt kilometri şi se afla în derivă de la est spre vest, potrivit purtătorului de cuvânt.