Organizăm concursul “Miss Poliţie” pentru că avem colege care îl merită! Unsprezece tinere poliţiste din Bihor s-au înscris la un concurs “Miss Poliţie” care se va organiza, astăzi, la Oradea, de Ziua Poliţie Române. "Organizăm acest concurs pentru că avem colege care îl merită. Tinerele noastre poliţiste şi-au câştigat deja respectul şi admiraţia în rândul orădenilor. Indiscutabil, sunt un câştig pentru imaginea Poliţiei şi pentru interacţiunea ei cu cetăţenii", a declarat comisarul şef Liviu Popa, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor. Aspirantele la coroniţa de "Miss" vor susţine trei probe: o prezentare în uniformă, o probă de aptitudini şi perspicacitate şi nelipsita paradă a rochiilor de seară. “Chiar dacă bărbaţii din inspectorat au protestat, fiind vorba de reprezentantele unei instituţii publice care impune seriozitate şi respect, am renunţat la proba costumelor de baie”, a declarat subinspectorul Smaranda Brumar, organizatoarea concursului. În locul respectivei probe, concurentele vor trebui să-şi demonstreze abilitatea în încătuşarea “infractorilor” care nu e exclus să fie recrutaţi, pe bază de voluntariat, chiar din sala de concerte a Filarmonicii Oradea, unde se organizează concursul. "Vor mai fi şi alte probe drăguţe, care deocamdată sunt secrete. Vrem să demonstrăm că frumuseţea şi inteligenţa fac casă bună împreună”, a mai spus Smaranda Brumar, adăugând că intrarea este liberă. Câştigătoarea titlului de “Miss Poliţie” va fi desemnată de un juriu internaţional format din şapte persoane şi prezidat de şeful IPJ Bihor, comisar şef Liviu Popa, juriu din care mai fac parte generalul Zsolt Halmosi, şeful Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hajdu Bihar (Ungaria), şi Joop Siemers, manager de programe la centrul de cooperare al poliţiei olandeze din oraşul Middem.