Premierul britanic, David Cameron, se află în centrul unui scandal politic, cerându-i-se să dea socoteală în ceea ce priveşte averea familiei sale, în contextul în care numele tatălui său, decedat în 2010, este menţionat în scandalul fraudei fiscale "Dosarele Panama”, relatează La Libre Belgique.

 

Potrivit The Guardian şi BBC, care au reprezentanţi în Consorţiul Internaţional al Jurnaliştilor de Investigaţie (ICIJ), Ian Cameron, tatăl lui David Cameron, gestiona un fond de investiţii în Bahamas, Blairmore Holding, iar profitul generat de acesta nu a fost impozitat de autorităţile britanice timp de treizeci de ani, datorită unor manevre complicate operate de cabinetul panamez de avocatură Mossack Fonseca. Întrebat dacă averea actuală a familiei sale este în continuare plasată în acele fonduri offshore, David Cameron a răspuns printr-un purtător de cuvânt că este vorba despre o „chestiune privată”. Pe de altă parte, o sursă guvernamentală britanică a dat asigurări, marţi, că "premierul nu are nicio parte din averea sa într-un fond offshore”. Acest scandal în care este implicat David Cameron a izbucnit în contextul în care acesta trebuie să prezideze, luna următoare, la Londra, un summit anticorupţie. Premierul britanic susţine în mod constant lupta împotriva corupţiei şi transparenţa. Potrivit The Guardian, pentru fondurile de investiţii ale lui Ian Cameron lucrau aproximativ cincizeci de persoane în Bahamas. Aceastea se ocupau cu semnarea documentelor, activităţi de trezorerie şi de secretariat. Şeful partidului laburist britanic de opoziţie, Jeremy Corbyn, a cerut premierului "să înceteze să se învârtă în jurul cozii” şi să acţioneze împotriva evaziunii fiscale. „Nu pot exista două reguli, una pentru elita bogată, şi alta pentru noi ceilalţi”, a subliniat acesta marţi, estimând că "bogaţii trebuie să plătească”. Peste 11 milioane de documente, care dovedesc acţiuni întreprinse de oameni bogaţi şi celebri, precum ascunderea averilor, spălarea de bani, evitarea sancţiunilor ori a taxelor, au fost făcute publice în urma unei scurgeri de documente interne ale firmei panameze de avocatură Mossack Fonseca.