Consiliul Concurenţei (CC) se află, în aceste zile, cu o delegaţie numeroasă, în judeţul Bihor, într-o „acţiune de evanghelizare” în rândul firmelor şi instituţiilor publice. Ieri, delegaţia condusă de şeful CC, Bogdan Chiriţoiu, a avut întâlniri atât cu conducerea Consiliului Judeţean Bihor, cât şi cu cea a Primăriei Oradea.

 

Începând de luni, o delegaţie numeroasă a reprezentanţilor Consiliului Concurenţei (CC), în frunte cu şeful instituţiei, Bogdan Chiriţoiu, se află în judeţul Bihor pentru a acorda consiliere patronatelor şi autorităţilor locale, dar şi pentru a prelua situaţii şi sugestii din partea mediului de afaceri. În cadrul întâlnirilor, reprezentanţii CC prezintă legislaţia în domeniu cu exemple din cazuri recente – amenzi acordate, tipuri de acorduri interzise în relaţiile cu furnizorii, înţelegerile de tip cartel, trucarea licitaţiilor publice etc. Chiriţoiu a menţionat faptul că vizita în Bihor este a şasea organizată la nivelul ţării şi este „o acţiune de evanghelizare”, asta însemnând consiliere în special pentru instituţii şi firme mai mici.

„Întâlnirile sunt organizate prin intermediul Camerei de Comerţ şi Industrie. Ieri (n.r. - luni) am avut o întâlnire cu patronatul, iar mâine (n.r. - azi) ne vom întâlni cu întreprinzătorii mici şi mijlocii şi cu autorităţile locale de pe teritoriul judeţului. Vom discuta despre ajutorul de stat, pentru că încercăm reguli mai flexibile, iar aceste lucruri trebuie comunicate autorităţilor locale. În principiu, trebuie să ştie că există soluţii pentru problemele cu care se confruntă”, a declarat Bogdan Chiriţoiu. El a ţinut să precizeze că există o bază electronică în care sunt incluse toate ajutoarele de stat care sunt acordate în România.

 

Sensibil: finanţarea spitalelor

În ceea ce priveşte programul de ieri, delegaţia CC s-a întâlnit mai întâi cu şeful CJ Bihor, Pasztor Sandor, discuţia concentrându-se pe două probleme: influenţa ajutoarelor de stat asupra finanţării spitalelor bihorene prin intermediul programului Interreg V RoHu şi perspectiva finanţării Aeroportului Oradea. „După cum se ştie, avem o investigaţie în curs asupra Ministerului Sănătăţii cu privire la acordarea sprijinului pentru spitale, cu care am putea ajunge în instanţă. Putem concluziona că spitalele participă la o piaţă de furnizare a serviciilor de sănătate şi, prin urmare, există un potenţial risc ca finanţarea spitalelor să fie considerată ajutor de stat”, a declarat şeful CC. În privinţa proiectului pe sănătate pe care vrea CJ să-l deruleze, acesta susţine că, dacă nu există o încălcare a dreptului concurenţial între România şi Ungaria, nu ar trebui să existe probleme. „Zona are nevoie de astfel de investiţii”, a menţionat Bogdan Chiriţoiu. Preşedintele CJ Bihor, Pasztor Sandor, a anunţat că preşedinţii celor patru consilii judeţene româneşti (Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş) nu au de gând să semneze documentul prin care îşi asumă răspunderea pentru proiectele derulate până când Consiliul Consurenţei nu va emite un act în care să precizeze clar că investiţiile ce vor fi făcute nu vor fi considerate ajutor de stat. „Nu vrem să ne trezim peste 3-4 ani că trebuie să dăm banii înapoi”, a menţionat Pasztor. El a adăugat că, în 23-25 noiembrie, experţii CC se vor întâlni la Timişoara, existând promisiuni că acest act solicitat va fi semnat. „Acest act trebuie inclus în ghidul de finanţare. Eu sunt optimist că acest act «se va naşte»”, a mai afirmat şeful CJ Bihor. În privinţa Aeroportului Oradea, Pasztor a precizat că a solicitat o schemă de ajutor pentru 200.000 de persoane îmbarcate. „Faţă de alte judeţe, Aeroportul din Oradea stă mai bine. Nu avem nicio investigaţie în curs, nicio reclamaţie”, a afirmat Bogdan Chiriţoiu, adăugând că în domeniul aeroporturilor, într-un an, vor intra în vigoare noile reglementări venite de la Bruxelles. „Nu se va schimba nimic fundamental, doar modul în care justificăm sumele”, a mai declarat şeful Consiliului Concurenţei.

 

Termoficarea Oradiei, subiect fierbinte

Tot ieri, delegaţia CC s-a întâlnit cu viceprimarul Mircea Mălan, discuţiile axându-se pe probleme legate de proiectul de termoficare. Astfel, s-a discutat despre zonele unitare de încălzire şi încredinţarea serviciului public de termoficare unui singur furnizor, măsuri pe care municipalitatea le consideră necesare pentru accesarea fondurilor europene necesare reabilitării sistemului de termoficare. „Noi suntem ultimul obstacol, însă sunt convins că vom putea depăşi aceste probleme”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, adăugând că a sfătuit conducerea Primăriei ca acest monopol să fie unul temporar. „E ok să-i forţezi pe oameni să intre într-un anume sistem pentru a putea obţine finanţare, dar apoi trebuie să le permiţi să iasă din acest sistem. Am recomandat ca obligaţia să fie pe o perioadă limitată, să vadă lumea rezultatele şi să decidă în cunoştinţă de caută. Noi am propus un termen de trei ani, dar suntem flexibili”, a afirmat şeful CC. Referitor la această recomandare, viceprimarul Mircea Mălan a declarat că, în prezent, municipalitatea este în procedură de licitaţie publică pentru un nou studiu de fezabilitate privind zonele unitare, legat de întindere şi conţinut, documentaţia urmând să fie depusă la Consiliul Concurenţei pentru a primi aviz. Mălan a menţionat că în discuţiile cu delegaţia CC s-a descutat şi despre un aviz pe care Primăria îl așteaptă cu privire la contractul de delegare a serviciului de gestionare, transport, distribuție și furnizare a energiei termice. „Acest contract are nevoie de avizul Consiliului Concurenței, pentru a-l putea depune la Ministerul Fondurilor Europene și pentru a încheia contractul de finanțare pe etapa a II-a, etapă care presupune reabilitarea celor 20,28 km de conducte magistrale”, a declarat viceprimarul Oradiei.