Reprezentanţii AJF Bihor au sintetizat sezonul recent încheiat din Liga a V-a şi au vorbit despre perspectivele următoarei ediţii de campionat.

 

Concurenţă acerbă în limitele sportivităţii

La conferinţa de presă au fost prezenţi preşedintele Valer Vancea, secretarul Petru Boros şi responsabilul eşalonului cinci, Gheorghe Rusu. Dincolo de lupta pasionantă pentru primul loc în ambele serii, oficialii AJF Bihor au mai remarcat defăşurarea majorităţii partidelor în limitele sportivităţii. „Nu am mai avut niciodată o astfel de luptă pentru promovare. În seria I s-a desprins în ultima parte a campionatului CSC FC Paleu, iar ocupanta locului doi, CS II Oşorhei, a promovat şi ea în urma unui baraj cu echipa situată pe o poziţie similară în cealaltă serie. Şi mai antrenant a fost duelul pentru locul I în seria a II-a, dus până în ultimele minute şi câştigat de Padişul Gurani în urma unui meci direct cu Unirea Livada. De remarcat desfăşurarea campionatului în limitele sportivităţii, chiar dacă au mai existat şi unele acte nesportive. Urmăresc cum stau lucrurile şi în celelalte campionate din ţară şi afirm, fără teama de a greşi, că Bihorul ocupă un loc fruntaş prin prima organizării, condiţiilor de joc şi a disciplinei”, a comentat Gheorghe Rusu.

Retrageri cu bucluc

Responsabilul Ligii a V-a s-a declarat nemulţumit de prevederea regulamentară legată de retragerea din competiţie în retur, sancţionabilă cu pierderea tuturor jocurilor din partea a doua a campionatului cu 0-3. „Poţi fi pe primul loc şi, dacă înaintea ultimelor etape se retrag echipe care pe teren au luat puncte contracandidatei, te poţi trezi pe poziţia secundă. Ar trebui schimbat regulamentul din acest punct de vedere", a adăugat Rusu, făcând referire la abandonul de pe final al Inter Crişul Batăr, de care a profitat Padişul Gurani.

Se anunţă echipe noi

Odată cu startul următoarei ediţii în peisajul fotbalistic bihorean vor apărea şi echipe noi. „Sunt câteva echipe care şi-au manifestat dorinţa de a juca în Liga a V-a. Până acum, certitudini sunt Popeştiul şi Tărianul, ultima fiind de fapt o revenire, după ce în ediţia trecută s-a retras în etapa a 9-a. Posibil să mai vină Nucetul, Sânnicolaul Român şi Auşeul, dar nu e exclus să apară şi alte doritoare. Sperăm şi există semnale în acest sens că echipele care au încheiat întrecerea se vor alinia din nou la start", a comentat Valer Vancea, şeful AJF Bihor.

Campionatul Ligii a V-a este preconizat să înceapă în 20-21 august, termenul limită pentru înscrieri fiind 5 august.

Statistici interesante referitoare la ultima ediţie din eşalonul cinci vor fi prezentate în perioada următoare.