Transportul public în judeţ este la nivelul anului 1970. Motiv pentru care Consiliul Judeţean Bihor a lansat ieri în dezbatere publică un proiect de modificare a regulamentului de efectuare a serviciului de transport public. Mai exact, noua conducere a administraţiei judeţene vrea să modernizeze transportul în comun prin dotarea cu GPS a tuturor autobuzelor până la sfârşitul acestui an, introducerea unui sistem e-ticketing şi autorizarea staţiilor de autobuze.

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor, a anunţat ieri că vrea să modernizeze transportul în comun la nivelul judeţului, motiv pentru care, tot ieri, a fost postat pe site-ul instituţiei proiectul de modificare a regulamentului de efectuare a serviciului de transport public. „Azi l-am lansat în dezbatere publică, iar peste 30 de zile va ajunge în faţa consilierilor judeţeni”, a menţionat Pasztor. Potrivit şefului CJ Bihor, decizia a fost luată după ce a constatat că suntem încă la nivelul anului 1970 în acest domeniu. „Am fost destul de surprins că în primele zile de la preluarea mandatului mi-au venit informări pe hârtie, scrise de mână, că pe traseul cutare au fost atâţia călători”, a precizat Pasztor Sandor, adăugând că un alt motiv pentru modernizarea sistemului de transport public judeţean este faptul că din anul 2019 piaţa transportului în comun va fi deschisă pentru toţi operatorii europeni, astfel că firmele româneşti trebuie ca, până atunci, să ajungă la un nivel al calităţii serviciilor similar celor din afară. O primă măsură anunţată de şeful CJ Bihor este îmbunătăţirea platformei bihortransport.ro, lansată în luna mai, pentru a putea gestiona toate traseele operate la nivelul judeţului în transportul public. Astfel, pe lângă planificarea călătoriilor, căutarea mijloacelor de transport, a rutelor, orarului sau preţului biletului, platforma va avea şi reprezentări grafice ale traseelor. Pe de altă parte, Pasztor Sandor a anunţat că, până la finalul acestui an, fiecare autobuz sau microbuz care circulă pe traseele din judeţ va fi dotat cu GPS, astfel încât vehiculele să poată fi monitorizate. Echipamentul GPS va fi achiziţionat de CJ Bihor, suma estimată ridicându-se la 30.000 euro. De asemenea, CJ Bihor vrea să plătească şi abonamentul lunar pentru funcţionarea aparatelor, care se ridică la maximum 20.000 euro anual. Aparatele vor rămâne în proprietatea Consiliului Judeţean pe perioada valabilităţii autorizaţiei emise. Pasztor Sandor susţine că vor fi echipate cu GPS aproximativ 300-320 de autobuze, incluzând şi rezervele, în condiţiile în care, în prezent, în jur de 220 de autobuze efectuează curse regulate. Preşedintele CJ Bihor a ţinut să precizeze că doar vehiculele dotate cu GPS vor putea circula la nivelul judeţului. Prin introducerea GPS-ului pe autobuze, cu un simplu telefon mobil, fiecare călător va şti, în fiecare moment, unde este autobuzul şi cât mai are de aşteptat.

A treia măsură anunţată de Pasztor Sandor este introducerea, până în anul 2019, a sistemului de e-ticketing şi a unui plan de tarifare integrat, care să permită oricărui călător din judeţul Bihor să-şi poată planifica şi plăti oriunde şi cât mai simplu orice călătorie în judeţ, indiferent de ruta sau rutele urmate, de operatorul sau operatorii de transport care prestează serviciul, utilizând cele mai avantajoase legături. Pasztor susţine că plata se va face o singură dată pentru întreaga călătorie, decontarea urmând să se facă între operatori. Preşedintele CJ Bihor a menţionat că pentru cei care nu ştiu să folosească aplicaţiile pentru plata online a biletului de călătorie se va menţine şi plata în numerar.

O altă problemă identificată de noul preşedinte al CJ Bihor este cea legată de staţiile de autobuz. Mai exact, cu puţine excepţii, staţiile nu sunt autorizate. Conform Programului de transport, în judeţul Bihor sunt 162 de trasee pe care se efectuează zilnic 610 curse, care trec prin aproximativ 800 de puncte de îmbarcare/debarcare, majoritatea fiind utilizate impropriu ca staţii publice de transport. În prezent, doar câteva localităţi au staţii avizate şi autorizate conform prevederilor legale (ex. Marghita şi Săcueni), iar altele au început această procedură /Popeşti, Remetea, Tăuteu, Sălard, Nucet şi Roşia). Potrivit lui Pasztor Sandor, doar 31 dintre cele aproximativ 800 de staţii sunt pe drumurile judeţene, majoritatea (aproximativ 770) fiind în localităţi şi o mică parte aparţin CNADNR. Cele 31 de staţii aflate în extravilanul localităţilor vor fi amenajate de CJ Bihor, cele din intravilanul localităţilor trebuind să fie amenajate de autorităţile locale respective, administraţia judeţeană ajutându-le cu studiile de fezabilitate şi proiecte tehnice. Estimativ, costul amenajării unei staţii de autobuz se ridică la 20.000 lei. Pentru a putea fi autorizate, staţiile trebuie să respecte normele europene, altfel, din 2019 riscă să nu fie incluse în reţeaua de transport public judeţean, iar cetăţenii din localităţile respective nu vor mai putea circula cu mijloacele în comun.