Problema celor două automate pentru bilete, unul situat în Centrul Civic şi celălalt în staţia de tramvai din Piaţa Unirii, a fost remediată în cursul saptămânii trecute, de către un reprezentant al firmei germane de la care acestea au fost achiziţionate. Conform celor declarate de directorul O.T.L. Corneliu Lupău, automatele s-au defectat din cauza fluctuaţiilor de tensiune şi a monedelor care s-au dovedit prea grele. O mare parte din vină au avut-o însă şi cetăţenii, care se pare că nu s-au prea acomodat cu noile tehnologii moderne şi au vandalizat aparatele, lovindu-le sau chiar introducând diferite obiecte în orificiul pentru monede. Aceste automate au un rol important atât pentru cetăţeni, cât şi pentru personalul O.T.L., deoarece funcţionează non-stop, punând la dispoziţia orădenilor bilete cu o singură călătorie şi abonamente la preţ întreg. Astfel, pot fi evitate diversele controverse dintre controlori şi călătorii care folosesc transportul în comun. Directorul O.T.L. a mai precizat că, până la data de 30 noiembrie, se va începe montarea de noi compostoare în tramvaie şi autobuze. Acestea vor imprima pe bilete ziua, luna, anul şi linia pe care se circulă, fiind mai uşor de utilizat. Pentru început, noile aparate vor funcţiona în paralel cu celelalte, până la epuizarea biletelor vechi.