Evenimentul copiilor, așa ar putea fi denumită „Ora Pământului” sărbătorită sâmbătă, 25 martie, în Oradea. Atât în Parcul 1 Decembrie cât și în Piața Unirii și Cetatea Oradea s-a manifestat pentru salvarea resurselor planetei.

Societatea civilă din Oradea devine tot mai vizibilă și anii de experiență în organizarea de evenimente încep să își arate roadele. „Ora Pământului” a fost un prilej foarte bun pentru mai multe organizații (Rotaract Oradea, Comunitatea Scoutistilor Orionini, Astroclubul Meridian Zero Oradea) să arate locuitorilor de ce sunt importante aceste organizații pentru democrație. Cea mai vizibilă locație din oraș, Piața Unirii, a fost scena unui concert în aer liber care i-a avut în prim plan pe elevii Liceului de Arte. Înconjurați de gulguțe, elevii Alex Sferlea (vioară) Angela Mihancea (flaut) Kiss Nikoletta (flaut), Renata Negru (violoncel) Carla Maxim (chitară) și clasa de trompetă a profesorului Vura János au cântat lucrări de C. Porumbescu, C. Saint- Saens, W. A. Mozart, J. S. Bach și H. Villa-Lobos.

„De la Liceul de Arte au participat 10 elevi iar pregătirile au fost simple, la clasă” a spus Arnold Schneider de la Liceul de Arte.

Momentele muzicale au continuat cu Comunitatea Scoutiştilor Orionini, ai cărei membri au interpretat cântece de munte la chitară. Organizatorii au împărțit fluturași cu versurile cântecelor, atmosfera fiind una încântătoare.

„Este o seară specială pentru că de atâția ani ne mobilizăm pentru acest eveniment și el a devenit deja o tradiție. Încercăm să sensibilizăm și comunitatea locală în legătură cu evenimentul. Și Primăria s-a implicat și este foarte bine. Această oră contează pentru că dintr-un pic, cu încă un pic, se face mult. Sperăm ca mesajul să ajungă la cât mai mulți oameni care, chiar dacă vor stinge lumina doar pentru o oră, se vor gândi la binele planetei. La eveniment au lucrat în jur de 60 de voluntari”, a declarat Delia Marian de la Rotaract Oradea.

Între 21.00 și 21.15 cei adunați în Piața Unirii au putut admira câteva numere de dans (H2O), urmate de jonglerii cu foc.

În paralel, în Cetatea Oradea, între orele 19.00 – 22.00, a avut loc o dezbatere pe tema poluării luminoase și a efectelor acesteia, urmată de observații astronomice, eveniment organizat de Astroclubul Meridian Zero Oradea.

Scopul acţiunii „Ora Pământului” este acela de a trage un semnal de alarmă privind amplitudinea actuală a efectelor încălzirii globale, de a sublinia necesitatea efortului susţinut pentru reducerea poluării planetei, evenimentul fiind şi un mijloc de promovare a soluţiilor „verzi”, de combatere a schimbărilor climatice, de transmitere către cetăţenii Oradiei a unui mesaj ecologic şi de conştientizare a societăţilor comerciale, instituţiilor şi cetăţenilor asupra adoptării unei conduite ecologice, în scopul schimbării comportamentului de consum, în vederea gospodăririi durabile a resurselor energetice – resurse neregenerabile şi epuizabile. Mesajul transmis anul acesta a fost „Dăruieşte naturii energia ta”.