Proiectul, demarat anul trecut de Asociația Tășuleasa Social continuă și în 2016. Astăzi, 22 iunie, de la ora 18.00, orădenii vor avea ocazia să participe la prezentarea proiectului și să discute cu reprezentanții acestuia. Evenimentul va avea loc la Biblioteca Județeană Gheorghe Șincai, str. Armatei Române, nr. 1A. Intrarea va fi liberă.

„În 2015, am organizat prima ediție a Școlii de mers pe munte, prin care am instruit 300 de persoane dornice să învețe ce înseamnă lecția muntelui. Este prima formă de curs de drumeție montană/hiking destinată persoanelor adulte, în cadrul căruia se prezintă cunoştinţe teoretice și practice în mod structurat. Faptul că în 2015 am avut cereri de înscriere de două ori mai multe decât locuri pentru participanți, că am primit feedback pozitiv de la cursanți atât pe parcursul proiectului, cât și după finalizarea acestuia, ne încurajează să demarăm o nouă promoție a Școlii de mers pe munte”, declară Iulian Gabor, responsabil de proiect. Proiectul, dezvoltat de Asociația Tășuleasa Social, se adresează, și în acest an, persoanelor cu vârste peste 18 ani, dornice să îşi însuşească un stil de viaţă activ prin acumularea de cunoştinţe necesare mersului pe munte și prin punerea acestora în practică. „Vom avea 300 de cursanți care, în urma unui proces de selecție, vor participa la cursuri teoretice organizate pe parcursul a două zile în campusul Tășuleasa Social, cursuri urmate de două zile de drumeții cu campare în natură. Drumețiile se vor desfășura sub supravegherea unor instructori atestați”, precizează organizatorul evenimentului.

Cu un istoric de peste 15 ani, Asociația Tășuleasa Social a dezvoltat proiecte de voluntariat în domenii extinse, de la educația cu privire la mediul înconjurător la promovarea unui stil de viață activ și educația civică a tinerelor generații. Principalele proiecte Tășuleasa Social sunt: acțiuni de împădurire împreună cu voluntari, taberele de copii din campusul propriu, Școala de mers pe munte, Maratonul Via Maria Theresia, Camionul de Crăciun sau proiectul Ziua Bună.

Mai multe informații referitoare la proiect și condițiile de participare pot fi obținute accesând site-ul www.facebook.com/scoalademerspemunte sau pe www.facebook.com/tasuleasasocial.