Mâine, de la ora 11.00, "Roş-albaştrii" susţin, mâine, primul joc amical după revenirea de la Norcia, în compania divizionarei secunde UTA Arad. Întâlnirea se va desfăşura pe Stadionul Municipal, cu începere de la ora 11.00, prilej cu care vor fi testaţi şi jucătorii veniţi în probe în această săptămână. Cu ocazia acestui joc, suporterilor bihoreni, aşteptaţi într-un număr mare la stadion, mai ales că intrarea va fi liberă, le va fi prezentat trofeul cucerit la turneul de la Norcia. Altfel, pentru a proteja terenul principal şi pentru a se reacomoda cu iarba, pentru că de la sosirea din Italia s-au pregătit doar în zăpadă şi noroi, echipa orădeană va efectua antrenamentul de astăzi, de la ora 10.00, la arena din Sântion.