Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas se va juca sâmbătă, 2 aprilie, în faţa juriului UNITER menit să aleagă câştigătorii galei de anul acesta. În prima etapă, cea a nominalizărilor, actorul Richard Balint a fost inclus pe lista celor trei potenţiali câştigători ai premiului pentru Cel mai bun actor în rol principal.

 

Orădenii pasionaţi de teatru, care vor să susţină trupa Iosif Vulcan, sunt invitaţi sâmbătă, 2 aprilie, ora 19.00, la spectacolul Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas, care se va juca din nou în faţa juriului UNITER, după ce actorul Richard Balint a fost nominalizat la premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal. Juriul acestei noi etape este alcătuit din criticii de teatru Mircea Morariu şi Alice Georgescu, actriţa Ozana Oancea, scenografia Viorica Petrovici şi regizorul Alexa Visarion. "Uciderea ritualică a lui Gorge Mastromas” este un spectacol inedit, ce prezintă o poveste contemporană, care îl are ca protagonist pe Gorge Mastromas, un individ ce se lasă sedus de putere şi renunţă la principiile sale de viaţă pentru a obţine tot ceea ce-şi doreşte, fără a se gândi la consecinţele pe care puterea şi minciuna le pot avea asupra sa. Richard Balint reuşeşte să dea viaţă cu talent şi inteligenţă (Elisabeta Pop, Un eseu scenic, un spectacol dur, teatrul azi) acestui oligarh corupt, creând un rol în care face, încă o dată, o demonstraţie de virtuozitate şi rezistenţă (Doru Mareş, Cu fruntea sus, teatrul azi)”, se arată în comunicatul transmis de teatru.

Pentru că este vorba de un spectacol care se joacă cu publicul pe scenă şi pentru că s-au vândut deja biletele, conducerea instituţiei a decis să suplimenteze locurile la reprezentaţia de sâmbătă.  Biletele s-au pus în vânzare la Agenţia de Bilete a teatrului de luni până vineri, în intervalul orar 10.00 – 19.00, iar în weekend, între orele 10.00 - 13.00. Puteţi achiziţiona bilete şi cu o oră înainte de fiecare spectacol sau online pe www.biletmaster.ro.