Conform primelor estimări ale Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii (ANRC), piaţa comunicaţiilor din România se va situa în jurul a patru miliarde euro în 2006, în condiţiile în care nivelul pieţei a atins în 2005 aproximativ 3,3 - 3,5 miliarde euro. Piaţa autohtonă de comunicaţii a înregistrat în 2004, faţă de 2003, o creştere cu 22 la sută, această rată de creştere fiind estimată şi pentru 2005, chiar până la un nivel de 25 la sută, conform cifrelor raportate către ANRC de furnizorii de servicii de comunicaţii din România pentru anul 2005. Creşterea acestui sector a fost determinată de faptul că în România au fost introduse noi tehnologii în domeniu dezvoltate de diferite ţări din lume, deşi în multe ţări europene există reticienţe în ceea ce priveşte introducerea unor tehnologii de peste ocean. Pentru prima dată în 2005 traficul de voce din telefonia mobilă l-a depăşit pe cel din telefonia fixă, înregistrându-se şi o creştere semnificativă a volumului de voce pe furnizorii alternativi de telefonie fixă. Deşi numărul abonaţilor Romtelecom - operatorul tradiţional de telefonie fixă - a pierdut în 2005 circa 10 la sută din abonaţi, acestea s-au regăsit la furnizorii alternativi de telefonie fixă. Totuşi, rata de penetrare a telefoniei mobile în România este în prezent de 60 la sută, sub rata europeană care a ajuns în unele ţări şi la sută la sută.