Eliminată din Liga Campionilor, CSM Digi Oradea îşi continuă parcursul european în LEN Euro Cup, competiţie în care vicecampioana României va juca în sferturile de finală. În această fază au mai rămas în competiţie doar echipe din Ungaria (2),  Italia (3), Croaţia (2) şi România (1).

Orădenii joacă miercuri, de la ora 17.30, meciul tur cu Cannotieri Napoli, partida având loc în Bazinul Olimpic "Ioan Alexandrescu". Returul va avea loc în Italia, pe 10 decembrie. Tot în "sferturi" se mai joacă meciurile BVSC Budapesta (Ungaria) - Verona (Italia); Primorje Rijeka (Croaţia) - Ferncvaros Budapesta (Ungaria); Posilipo Napoli (Italia) - Jadran Herceg Novi (Croaţia).