Patru tineri români au murit, ieri, într-un accident rutier produs în apropiere de Madrid, după ce vehiculul la bordul căruia se aflau a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o femeie.
Şoferul autoturismului în care se aflau românii, în vârstă de 19 ani, obţinuse permisul de conducere cu doar o săptămână în urmă, în România, potrivit unor surse implicate în anchetă. Cauza cea mai probabilă a accidentului a fost neatenţia şi viteza excesivă cu care se deplasa autoturismul românilor. Accidentul s-a produs la ora locală 09.25 (10.25 ora României), au declarat surse din cadrul Gărzii Civile spaniole. Cei patru tineri români, cu vârste cuprinse între 19 şi 30 de ani, se îndreptau spre localitatea Camarma de Esteruelas y Valdeavero (la 35 de kilometri de Madrid), când şoferul român a încercat să efectueze o depăşire, fără a-şi da seama că pe banda pe care urma să se înscrie circula regulamentar, în faţa lui, un alt autoturism. În urma coliziunii puternice, cele două autoturisme au fost complet avariate.