Ediţia inaugurală a Grand-Prix-ului internaţional de săritură în înălţime „Monica Iagăr” s-a desfăşurat, duminica trecută, la Sala Rapid din Capitală şi a coincis cu retragerea din activitate a multiplei campioane. Invitatul special al concursului a fost ex-campionul olimpic Frankie Fredericks (Namibia), iar în întrecerea feminină a luat startul şi atleta orădeană Ispan Andrea, care s-a clasat, în final, pe locul şase. La eveniment au participat o serie de personalităţi ale sportului românesc, printre care şi consilierii prezidenţiali Octavian Belu şi Mariana Bitang. Competiţia propriu-zisă a aliniat la start 17 sportivi de valoare mondială, opt la masculin şi nouă la feminin. Au fost de asemenea invitate toate fostele performere române ale săriturii în înălţime, începând cu Iolanda Balaş-Söter şi încheind cu Oana Pantelimon. Concursul s-a desfăşurat într-o atmosferă deosebită, săriturile concurenţilor fiind acompaniate de muzică, cei 1200 de spectatori asistând, astfel, la un spectacol de ţinută. Fondul total de premiere a fost de 16.000 de dolari SUA, dintre care câştigătorii au încasat câte 1.500 de dolari. La final, Monica Iagăr a declarat că doreşte ca această competiţie să devină tradiţională, urmând să contribuie ca organizator la reuşita evenimentului. Ierarhiile de final au arătat astfel: Feminin: 1. Romana Dubnova (Cehia) - 1,95 m (record personal 1,96 m), 2. Barbora Lalakova (Cehia) - 1,95 m (1,94), 3. Györffy Dora (Ungaria) - 1,92 m (2 m), 4. Oana Pantelimon (România) - 1,88 m (1,95) şi Victoria Seriogina (Rusia) - 1,88 m (1,98), 6. Andrea Ispan (România) - 1,84 m (1,88) şi Irina Kovalenko (Ucraina) - 1,84 m (1,95), 8. Lorena Menghia (România) - 1,80 m (1,80) şi Inna Glisnutza (Republica Moldova) - 1,80 m (1,93). Monica Iagăr a sărit în afara concursului, trecând peste ştacheta înălţată la 1,88 m. Masculin: 1. Nicola Ciotti (Italia) - 2,30 m (2,31), 2. Ghenady Moroz (Bielorusia) - 2,25 m (2,34), 3. Tora Harris (SUA) - 2,25 m (2,30), 4. Giulio Ciotti (Italia) - 2,25 m (2,31), 5. Ştefan Vasilache (România) - 2,21 m (2,30), 6. Pavel Fomenko (Rusia) - 2,21 m (2,32), 7. Gregory Gabella (Franţa) - 2,15 m (2,30), 8. Boros Laszlo (Ungaria) - 2,15 m (2,28).