Băuturile destinate consumului uman care conţin cofeină în proporţie mai mare de 150 mg/l va trebui să afişeze pe etichete, în acelaşi câmp vizual cu denumirea produsului, menţiunea "conţinut ridicat de cofeină", conform unei Hotărâri adoptate săptămâna trecută de Guvern. În cazul utilizării la fabricarea alimentelor doar a aromelor, se interzice ilustrarea, desenarea sau orice alte forme de reprezentare a fructelor, legumelor şi/sau a porţiunilor vegetale şi/sau a oricăror alte ingrediente. Prevederile Hotărârii privind modificarea şi completarea anexelor nr.1), 1a) şi 1e) la Hotărârea Guvernului nr. 106/2002 privind etichetarea alimentelor se vor aplica de la data de 1 ianuarie 2005. Produsele aflate în stoc sau contractate înainte de data intrării în vigoare a Hotărârii pot fi comercializate cu elementele de identificare şi caracterizare marcate iniţial până la data de 1 iulie 2005. Prin Hotărârea Guvernului se modifică prevederile referitoare la modul de ilustrare a ingredientelor prin etichetare, astfel încât consumatorul să nu fie indus în eroare. De asemenea, au fost introduse prevederi noi referitoare la elementele de etichetare a suplimentelor alimentare. Actul normativ urmăreşte armonizarea legislaţiei româneşti privind etichetarea alimentelor cu cea comunitară, contribuind la crearea unor reguli unitare în acest domeniu, în vederea îmbunătăţirii informării consumatorilor.