Peste 100 de evenimente: concerte live, expoziții, târg meșteșugăresc, dans, tururi ghidate în cetate, evenimente gastronomice, degustări de vin și de bere artizanală, demonstrații de șoimărit, activități pentru copii și familii fac parte din Zilele Sfântului Ladislau, eveniment care se va desfășura între 18 și 26 iunie, în cetatea Oradiei.

Zilele Sfântului Ladislau se află la ediția a patra, iar mesajul cu care sunt așteptați vizitatorii - la evenimentul care se desfășoară pentru a doua oară în cetatea restaurată - este Cetatea așteaptă să revii. În acest an, participanții vor avea la dispoziție o suprafață mult mai mare – întreaga curte a cetății, în timp ce anul trecut în iunie multe părți din cetate erau închise din cauza lucrărilor de restaurare. În spațiul devenit mai mare cu două treimi se vor derula mai multe evenimente, iar durata festivalului va crește. Astfel, anul acesta, în premieră, festivalul se va desfășura pe parcursul a nouă zile. Înaintea galei de deschidere, ca şi la ediţiile precedente, se va desfăşura tura de ciclism Oradea -Biharkeresztes și retur (start de la Basilică, în 19 iunie, la ora 9.30).

Gala de deschidere Ladislau va avea loc luni, 20 iunie, de la ora 19.00, la Filarmonica de Stat Oradea, iar publicul este așteptat cu un concert intitulat Muzica noastră populară, susținut de ansamblul Muzsikás și Petrás Mária. Pentru că locurile sunt limitate, intrarea se va face pe bază de invitație, iar invitațiile pot fi solicitate până în 7 iunie, între orele 9.00 și 16.00, pe strada Republicii 45/1, iar după 7 iunie, ele pot fi ridicate între orele 15.00 și 17.00 de la biroul din cetate (clădirea I, parter).

Evenimentele legate de Sfântul Ladislau, întemeietorul Oradiei, precum și cele cu referire la istoria cetății sunt o parte importantă a festivalului. Vor avea loc atât prezentări de profil, cât și  un simpozion intitulat “Sfântul Ladislau și epoca sa” la care vor participa experți din domenii precum istoria, arheologia sau geografia.

Târgul meșteșugăresc cu produse diverse, prezentarea iurtei, portului și armelor din perioada descălecării, demonstrația de șoimărit, evenimentul gastronomic “Degustarea aromelor maghiare”, vizitele ghidate ale cetății (cu ghidaj în limba română și în limba maghiară), o prezentare de modă cu accente etnografice și cu demonstrație de dans, degustări de vin și de bere artizanală, prezentarea unei colecții de cactuși, activități pentru copii și familii sunt doar câteva din evenimentele care vor întregi atmosfera Zilelor Sfântului Ladislau.

Concertele sunt un punct forte al evenimentului: pe scena cetății vor urca artiști precum Milagro Santana Tribute Band, Ismerős Arcok (vineri, 24 iunie), Republic, Intim Torna Illegál (sâmbătă, 25 iunie) și Pribojszki Mátyás Band (duminică, 26 iunie). Artista care va cânta duminică, 26 iunie, în seara de închidere a Zilelor Sfântului Ladislau - Koncz Zsuzsa - nu mai are nevoie de nicio prezentare. Koncz Zsuzsa va avea alături un alt mare artist maghiar, al cărui nume urmează să fie dezvăluit în curând.

Zilele Sfântului Ladislau sunt organizate de Asociația Sfântul Ladislau, în parteneriat cu mai multe organizații locale. Informații despre evenimentele din program pot fi aflate accesând websiteul în limba română, care va fi în curând disponibil la adresa www.zilelesfantuluiladislau.ro, precum și pagina de Facebook Szent László Napok/Zilele Sfântului Ladislau.