În ultimul eşalon al fotbalului bihorean se anunţă un număr mare de participante în sezonul 2008-2009. Faţă de formaţiile care au încheiat întrecerea precedentă, doar trei au situaţia incertă. Săgeata Auşeu, Viitorul Brusturi şi Progresul Tăut nu au comunicat încă Asociaţiei Judeţene de Fotbal (AJF) dacă se vor mai înscrie în campionat. Termenul limită până la care pot face acest lucru este 24 iulie.

 În schimb, şi-au anunţat cu certitudine prezenţa în Liga a V-a, în premieră sau după o perioadă de absenţă, echipe precum Dinamo Oradea, Pomezeu, Felcheriu, Sânnicolau Român, Petrolul Suplac. Formaţiile din Pomezeu şi Felcheriu ar urma să-şi dispute jocurile considerate acasă la Uileacu de Beiuş, respectiv Alparea. Există semnale că ar mai putea participa echipa a doua a Biolandului Paleu sau cea din Gepiu. "Dincolo de documentele pe care noile echipe le au de întocmit, trebuie să trateze cu maximă atenţie problema bazei sportive, pe care va trebui să o omologăm. De la noul campionat aşteptăm mai multă disciplină, pentru că în ediţia trecută au fost multe suspendări, substituiri de jucători şi alte evenimente negative", este de părere Ioan Suciu, directorului Departamentului Competiţii din cadrul AJF Bihor.
Liga a V-a va debuta pe 16 august.