"MApN nu va putea sta la infinit fără ministru" zicea suspendatul Teodor Atanasiu şi a avut gura aurită: Apărarea va avea ministru, dar nu pe el. Şi asta întrucât liberalul, despre a cărei vioiciune a materiei cenuşii se fac glume, s-a considerat "cel mai deştept" şi a cedat, pentru liniştea PNL. S-a mai gândit, după propriile declaraţii, la liniştea cetăţeanului, care nu trebuie periclitată de alegerile anticipate, la siguranţa scaunului de la Guvern a şefului său de partid, Tăriceanu şi, în cele din urmă, la Armată. Ba, a încercat, cu aplomb de jumătate de gură, nefiind vreun maestru al discursului elocvent, să lase de înţeles că tartorul nefericirii sale este Traian Băsescu, nimeni altul decât sursa tuturor relelor din România. Colegii de partid, care pe la şuete probabil se amuză pe socoteala sa, n-au mai prididit să-i tămâieze cedarea înţeleaptă şi civismul. Are şi condiţia de soldat credincios al PNL compensaţiile sale, e drept cam echivoce şi zeflemitoare. Aceasta a fost, de fapt, culmea modestă a prestaţiei personale: civilului Atanasiu i-a fost străină Armata, reuşind în scurta sa carieră de ministru doar să se încaiere pe cinste cu generalul Bădălan, dar a strălucit prin statul smirnă în frontul PNL, la ordinele oricui a fost în stare să le dea. Şi dacă partidul i-a ordonat să se facă marfă de troc, s-a făcut. Trocul este o formă simplă de comerţ, constând din schimbul în natură, caracteristică economiei primitive. În sens pământean, contemporan şi al politicii româneşti, Atanasiu a fost negustorit, pentru ca la Apărare să vină un democrat şi PNL să îşi satisfacă orgoliul de a trimite un liberal la Bruxelles, ca să se înscăuneze prim-comisar european al României. Asta a ieşit, după mai multe runde de cafeluţe încrâncenate şi tutun tras cu sete între Tăriceanu şi tripleta Boc-Blaga-Videanu, după ce pe la Palatul Victoria mai inspectase şi Traian Băsescu. Că doar comisarul european trebuie să fie expresia unei comunităţi de intenţii. Mai cu icneli, scrâşnete, chinuri, cedări. Totul e să fie comuniune. Dacă-i ascultai pe pedişti, erau atât de gentlemeni că nici zahărul nu li se topea pe limbă. Totul a fost de dragul managementului bugetului unui minister, a lipsei de bonitate penală a unui ministru şi a binelui lumii în uniformă. A fost, dovadă de cea mai curată democraţie, doar o problemă politică, care s-a rezolvat în CNC-ul Alianţei, deşi Emil Boc se jura iniţial că tot ce a aflat presa despre pretenţiile la Apărare nu e adevărat. Ce a urmat după reprizele de negustoreală a fost de toată jena. Părţile s-au băgat într-o cursă de declaraţii iepureşti, adică un minut de bronzat la reflectoarele televiziunilor, căci la întrebări probabil ar fi intrat într-un "nu" autist. Renunţând să fie mai preţios decât toţi simadicoşii Uniunii Europene, Călin Popescu Tăriceanu l-a anunţat pe pretendentul de comisar în 30 de secunde, că în şedinţa de guvern erau chestiuni mai importante de dezbătut. Acelaşi Boc care dezminţea că PD vrea Ministerul Apărării l-a anunţat fulger-expres pe Sorin Frunzăverde ca succesor al lui Atanasiu. Varujan Vosganian - mai ieri şef al unui partid de periferie, pe care l-au salvat de uitare publică Valeriu Stoica şi Theodor Stolojan - azi candidat de comisar a tulit-o spre aeroport cu două cămăşi şi trei perechi de şosete în valiză, ca nu cumva să ajungă el marfă de schimb. Şi-a găsit însă timp ca, în faţa presei, să se pătrundă de sanctitatea funcţiei pe care nu o are. La Bruxelles, Jose Manuel Durao Barosso a mustăcit, căci a fost văduvit de ritualul de anunţare. În toată această zăpăceala nu s-a mai gândit nimeni la Atanasiu. A rămas ca personajul din farsa tragică în trei acte a lui Augustin Cuzzani, "Centrul înaintaş a murit în zori": pe post de statuie vie, dar pe care stăpânul nu a împuşcat-o după ce s-a plictisit de acest capriciu. Teodor Atanasiu, soldat cu probitate al armatei PNL a fost pus un pic la păstrare, chiar de Ziua Armatei.