Uniunea Femeilor Bihor a sărbătorit miercuri, 7 decembrie, Ziua Internaţională a Voluntariatului, oferind diplome colaboratorilor săi, în semn de recunoștință pentru ajutorul oferit în promovarea evenimentelor pe tot parcursul anului.

 

Cu acest prilej, au luat cuvântul: prof. Ana-Angela Pop, președinta UFB, Anca Grama, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Oradea (PMO fiind partener principal în proiectele derulate de UFB), Miorița Săteanu, președinta de onoare a UFB și Ana-Maria Georgieș, vicepreședinta UFB pe probleme de tineret. De asemenea, din prezidiu a făcut parte și Mihaela Dindelegan, vicepreședinta UFB pe probleme de propagandă și relație cu presa.

Un moment aparte a fost acela în care Ana-Angela Pop i-a oferit Mioriței Săteanu o diplomă de excelență pentru activitatea de voluntariat în care s-a implicat de peste două decenii.

De asemenea, în cadrul manifestării, au fost premiați elevii și profesorii de la mai multe unități de învățământ din Oradea: Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Teoretic „Aurel Lazăr”, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul Teoretic „Lucian Blaga”, Colegiul Economic „Partenie Cosma”, Colegiul Tehnic „Transilvania”, Colegiul Tehnic „Traian Vuia” și Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuși”.

Momentul artistic al evenimentului a fost susținut de familia de artiști Alexandrina şi Florian Chelu Madeva, precum și de interpreta Liliana Ioniţă Budău, membră a Cenaclului „Flacăra”.