Angajamentul a fost pe primul plan Stadion: Crişul Spectatori: 45 Marcatori: Suciu `19, Ţinc `90 / Bela `32 Cartonaşe galbene: Junc, Surdaş/ Bradea, Bela Cartonaş roşu: Trempe `24 (injurii) Arbitri: Marcel Pirtea - la centru, Dinel Popa şi Ovidiu Purjea -asistenţi. Observator AJF: Gheorghe Rusu Inter: Ardelean, V. Petrişor, Gheczi, C. Ardelean (`55 Ivan-Leţ), Ţinc, Crichel, Suciu, Rostaş, Junc, Surdaş, Blaga. Antrenor: Ştefan Dobai Unirea: Todincă, Pădureţu, Negruţ, Mateaş (`88 Caba), Trempe, Manea, Bradea (`72 Cacuci), Vereş, Bela, Butiri, Bota (`85 Pop). Antrenor: Adrian Gavriluţ Desfăşurat pe o vreme de toamnă plumburie şi un teren desfundat, jocul a suferit din punct de vedere tehnic, dar a compensat prin dăruirea şi ambiţia jucătorilor. Aleşdanii, cu o echipă "decimată" de suspendări sau accidentări în urma ultimului joc, de la Şuncuiuş, au încropit un "11" inedit, fiind sceptice în privinţa rezultatului confruntării cu brătcanii chiar dacă evoluau pe propriul teren. Temerile gazdelor erau cât pe ce să se confirme, mai ales că au întâlnit un adversar ambiţios care le-a pus mari probleme pe toată durata jocului. După cum "curgea" meciul, se părea că se va consemna un rezultat de egalitate, însă, în minutul 90, Inter a reuşit să se desprindă în urma unei lovituri libere. A fost o înfrângere nedreaptă pentru oaspeţi, care, deşi 66 de minute au evoluat în inferioritate numerică, au demonstrat că meritau mai mult de la acest meci. Jocul a fost antrenant, cu ocazii de ambele părţi, jucătorii făcând risipă de energie şi dovedind o bună condiţie fizică. Mai greu a fost pentru privitori, care, după zece minute, nu au mai putut distinge numerele şi culorile tricourilor, jucătorii fiind de noroi din cap până în picioare. Aceeaşi soartă au avut-o şi arbitrii, care s-au achitat corect de sarcinile avute şi problemele puse de un meci în condiţiile amintite.