Sindicaliştii din sectorul financiar ameninţă că vor bloca de săptămâna viitoare circulaţia pe calea ferată, dacă Ministerul Transporturilor nu va renunţa la restructurările din sector. Muncitorii feroviari sunt nemulţumiţi de decizia de a trimite angajaţii în şomaj tehnic şi de proiectul privind disponibilizările din Compania Naţională CFR SA. "Dacă până joi (26 august - n.r.) nu avem un răspuns clar cu privire la situaţia disponibilizărilor şi a şomajului tehnic, vom opri activitatea şi nu va mai circula niciun tren", a spus Ion Molea, preşedintele Alianţei Federaţiilor Naţionale CFR.

Liderii sindicatelor feroviare se opun trimiterii în şomaj tehnic a angajaţilor din divizia CFR Călători, susţinând că fondul de salarii nu se va diminua, ci, dimpotrivă, va creşte, datorită orelor suplimentare pe care sunt nevoiţi să le facă cei aflaţi în ture, în special a lucrătorilor responsabili de siguranţa circulaţiei. De asemenea, disponibilizările din întreg sectorul căilor ferate sunt considerate de sindicalişti drept ultimul act prin care se va pune cruce sistemului de transport românesc pe calea ferată.

Ministerul Transporturilor intenţionează să trimită în şomaj tehnic, prin rotaţie, aproximativ 15.000 de angajaţi de la CFR Călători, până la sfârşitul anului, astfel că fiecare salariat nu va veni la muncă timp de două luni. La sfârşitul lunii septembrie ar urma apoi trecerea în şomaj a 12.800 de angajaţi, cei mai mulţi fiind de la CFR Marfă (5.000 de angajaţi), urmată de CFR Călători, cu 3.900 de salariaţi, CFR SA, cu 2.900 de persoane, şi Electrificare CFR, cu 1.000 de concediaţi.