Facultatea de Protecția Mediului a Universității din Oradea adună an de an cele mai importante personalităţi în domeniu din ţară la cele două mari simpozioane „Factori de risc pentru agricultură și industrie alimentară” și „Resurse naturale și dezvoltare durabilă”.

Aşa cum se întâmplă de peste un deceniu, timp de câteva zile, Oradea devine capitala ştiinţelor agricole şi a protecţiei mediului pe ţară. La ediţia din acest an au participat profesori de la cele mai importante universităţi agricole şi de protecţia mediului din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca, precum şi de peste graniţă, din Debrecen şi Szeged.

La festivitatea de deschidere care s-a ţinut vineri, de la ora 11.00, la Hotelul Continental din Oradea au vorbit reprezentanţi ai Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, ai universităţilor din ţară şi din Ungaria, dar şi ai Universităţii din Oradea: prorectorul Eugen Macocian (din partea conducerii Universităţii), Ionuţ Oprea (din partea Senatului Universităţii),alături de decanul - Ioan Chereji şi şeful Departamentului de Ingineria Mediului - Cornel Domuţa.

„Cercetarea aplicativă va avea un rol din ce în ce mai important şi mă bucur să văd că Facultatea de Protecţia Mediului excelează la acest capitol. Temele alese la aceste simpozioane sunt în prima linie ca importanţă pentru existenţa umană”, a spus prorectorul Eugen Macocian.

Cele două simpozioane sunt la a IX-a, respectiv a XIV-a ediție, iar în acest an au fost prezentate şase lucrări în plen și 221 de lucrări științifice sub formă de poster. Secțiunile simpozionului au fost: Agricultură, Horticultură, Zootehnie, Ingineria Mediului, Silvicultură, Știința și Tehnologia alimentelor, Agroturism și Diverse (în special Medicină).

Simpozionale au fost organizate în colaborare cu Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), cu universitățile din Debrecen (cel mai vechi partener), Szeged (Ungaria), Leon (Spania), Salonic (Grecia), Nitra (Slovacia), Universitatea „Politehnica” Timișoara și Centrul de Cercetări pentru Agricultură și Protecția Mediului „Crișana”.