Marţi, 29 martie, Teatrul Regina Maria a invitat orădenii la o reprezentaţie aniversară a spectacolului "Şi miniştrii calcă strâmb". Cea mai longevivă comedie a trupei Iosif Vulcan se joacă de 10 ani, iar marţi seara spectacolul a durat, cu surprizele aferente, mai bine de trei ore şi jumătate.

 

Spectacolul "Şi miniştrii calcă strâmb” a avut premiera în 26 martie 2006 şi de atunci se joacă cu succes, totdeauna cu sala arhiplină. De-a lungul celor 10 ani de reprezentaţii (cifră care i-a adus şi titlul de cea mai longevivă comedie), "Şi miniştrii calcă strâmb” a trecut prin diverse transformări, inclusiv de distribuţie. Sinopsisul a rămas acelaşi: "Un ministru, mâna dreaptă a premierului, întârzie de la o şedinţă de guvern în care se va discuta bugetul, pentru o aventură cu secretara opoziţiei, într-o cameră de hotel. Apariţiile succesive ale soţiei ministrului, ale secretarului, ale soţului amantei, ale infirmierei, revenirile chelnerului şi ale directorului hotelului înnebuniţi de agitaţia şi gesturile echivoce ale locuitorilor camerei, culminează cu apariţia unui mort care nu este atât de ţeapăn pe cât pare”.

Spectacolul aniversar a început cu un filmuleţ de prezentare, completat de fotografii, dar şi de comentariile actorilor. Astfel, spectatorii au putut afla cum au trecut anii peste distribuţie, câte costume au fost modificate şi schimbate, odată cu silueta actorilor, dar şi care au fost personajele interpretate de mai mulţi artişti.

De altfel, toţi actorii care au jucat în această comedie au urcat pe scenă marţi seara, pentru un plus de savoare şi haz. Astfel, în rolul cameristei au apărut atât Anca Sigmirean, cât şi Lucia Rogoz, iar în rolul asistentei au apărut Adela Lazăr şi Alina Vicoveanu. Cum au trecut anii a fost şi laitmotivul ultimului act, când actorii au intrat în scenă vizibil mai cărunţi şi aplecaţi de spate. Sărbătoarea a continuat şi după încheierea reprezentaţiei, când managerul teatrului, Daniel Vulcu, a invitat câţiva spectatori pe scenă, pentru a ciocni un pahar de şampanie.

"Şi miniştrii calcă strâmb” este o adaptare după o idee de Roy Cooney şi a fost pus în scenă de Daniel Vulcu, cu ajutorul scenografei Vioara Bara. De la premieră şi până în prezent spectacolul a avut 45 de reprezentaţii, atât la sediu, cât şi în ţară.