Guti, spre Emiratele Arabe Unite
Mijlocaşul spaniol al echipei Real Madrid, Jose Maria Gutierrez "Guti", în vârstă de 33 de ani, va părăsi gruparea din capitala Spaniei la sfârşitul acestui sezon, urmând să evolueze pentru un club din Dubai, a anunţat Radio Onda Cero.
Deşi mai are un an de contract cu Real Madrid, Guti a decis să dea curs unei oferte anuale de 5,5 milioane de euro venite din partea unui club din Dubai, care i-a pregătit o înţelegere pe două sezoane. Astfel, el ar urma să câştige în Emiratele Arabe Unite un milion şi jumătate de euro în plus faţă de salariul său de la echipa madrilenă.
Guti evoluează la Real de la vârsta de 9 ani şi a disputat, până în prezent, 382 de partide în Primera Division, marcând 45 de goluri. În cariera sa, mijlocaşul, acum al doilea căpitan al formaţiei, a câştigat de cinci ori campionatul Spaniei, de trei ori Liga Campionilor şi de două ori Cupa Intercontinentală.



Comentarii
Nu există nici un comentariu.