Un boschetar a ajuns după gratii Steţco Pintea are 41 de ani şi este de loc din Borşa, judeţul Maramureş. De mai bine de trei ani, el s-a aciuat la Oradea. Locuieşte între conducte, în apropierea Podului CFR, la marginea municipiului. Spune că nu are pe nimeni şi că a ajuns la Oradea dintr-o întâmplare. O alta - deloc plăcută pentru el - l-a plasat după gratii, în arestul IJP Bihor. Miercuri seara, el a ieşit din ?anonimat?, lovind, în cap, cu ciocanul, o vânzătoare dintr-un ABC. Totul, pentru că văzuse casa de marcat deschisă şi a vrut să ia banii. Obişnuit să se ?aprovizioneze? din coşurile de gunoi, Pintea a găsit, în tomberonul de pe strada Slatinei, din Cartierul Rogerius, mai multe obiecte, printre care şi un ciocan. Nu ştia la ce-l va folosi, dar a decis să-l ?culeagă? de acolo. ?Înarmat? cu ciocanul, a intrat în ABC-ul din apropiere. ?Vroiam să-mi cumpăr băuturi sau ţigări, nici nu mai ştiu. Am văzut casa deschisă şi am lovit-o. Am luat cei 500.000 de lei şi am plecat?. Bărbatul a fost prins peste aproximativ o oră, într-un bar din apropierea Podului CFR, unde-şi ducea traiul de zi cu zi. Prezentat, ieri, în faţa judecătorului, pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Revenind la ?întâmplarea? care l-a adus la Oradea, Steţco povesteşte, relaxat: ?Eu am plecat de multă vreme de acasă, din Borşa. Am lucrat nouă ani în Ungaria. Apoi, am fost expulzat de acolo şi mi s-a pus interdicţie de a mai părăsi România până în luna iulie, 2006. M-au adus în ţară şi aici, la Oradea, m-au dat jos din tren. Aşa am ajuns în municipiu. Am lucrat în mai multe locuri şi trăiam printre conducte?, povesteşte boschetarul, învinuit, acum, de tâlhărie. În cazul în care va fi declarat vinovat printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă, pronunţată de o instanţă de judecată, el riscă să stea după gratii între 5 şi 20 de ani.