Studentul, M.D.M., de 26 de ani, fiul unui cunoscut chirurg orădean, a provocat, ieri dimineaţă, un accident de circulaţie în urma căruia o femeie de 24 de ani ("geamăna" Georgiana de la Lotus Market) a fost rănită, după care a fugit de la locul accidentului. Ieri, în jurul orei 04.00, orădeanul M.D.M., de 26 de ani, conducea un autoturism împrumutat de la un prieten, marca BMW, înmatriculat în judeţul Bihor, iar în momentul în care a ajuns la intersecţia străzilor Roman Ciorogariu cu Republicii din municipiul Oradea, nu a adaptat viteza de rulare a autoturismului la condiţiile de drum, împrejurare în care a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a lovit de zidul unui imobil. În urma impactului, atât conducătorul BMW-ului, cât şi pasagera de pe locul din dreapta faţă, orădeanca F.G.L., de 24 de ani, au suferit leziuni minore. După comiterea accidentului rutier, însă, tânărul student a părăsit locul faptei. Bărbatul a fost găsit la scurt timp de poliţiştii orădeni, la domiciliu. Prima probă recoltată a fost cu aparatul alcoltest, rezultatul fiind 0,71 în aer pur expirat. După recoltarea probelor biologice de sânge, primul rezultat a indicat 1,10 g la mie, iar a doua probă 0,95 g la mie. Femeia este internată pentru investigaţii într-unul din saloanele secţiei conduse de către tăticul "bravului" şofer...