Oradea a fost prima localitate din România în care a poposit grupul de olandezi care în 2004 a iniţiat un marş al solidarităţii menit să sensibilizeze comunităţile europene cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi din România. În cursul dimineţii de ieri, cei patru voluntari olandezi, după o zi de popas la Oradea, cărora li s-au alăturat şi câţiva tineri români, au pornit din nou la drum, urmând ca, pe data de 25 august, să ajungă la destinaţia finală: Codlea. Temerarii călători, înainte de plecare, şi-au dat întâlnire în faţa, Casei de Cultură a Sindicatelor Oradea cu reprezentanţii mai multor organizaţii nonprofit din Oradea. În plus, tinerii Asociaţiei DOWN au înmânat grupului cadourile confecţionate de ei, urmând ca olandezii să le dăruiască gazdelor de pe parcursul traseului. Scopul acestei manifestări este înfiinţarea la Codlea a unui centru pentru persoanele cu dizabilităţi. În acest sens, iniţiatorii proiectului au organizat un marş al solidarităţii pornit din Amsterdam pe 12 aprilie 2004, timp în care olandezii au parcus pe jos aproape 2.700 Km. Au fost străbătute patru ţări, Olanda, Germania, Austria, Ungaria, au fost colectaţi 53.000 de euro şi au fost strânse peste 11.000 semnături prin care îşi exprimau sentimentul de solidaritate faţă de tinerii cu dizabilităţi. În plus, la finele campaniei, executivul Olandei va dubla suma adunată pe parcursul acestei campanii, astfel ca la Codlea să demareze în cel mai scurt timp lucrările pentru construirea centrului pentru persoane cu dizabilităţi. În final, vor fi parcurşi 3.200 de Km, grupul mai având de parcurs doar 500 de Km. Au un traseu destul de greu de străbătut, mai ales că trebuie să parcurgă pe jos zona Munţilor Apuseni, prima oprire de ieri a avut loc în satul Bucuroaia. Voluntarii sunt sprijiniţi pe tot parcursul marşului de bisericile şi mănăstirile întâlnite în drum, care s-au oferit să le acorde cazare şi hrană gratuite.