Buget de 200.000 lei
Pentru acest an, bugetul este de 200.000 de lei şi va fi utilizat pentru acordarea alocaţiilor financiare nerambursabile care vizează cheltuielile efectuate de societăţi comerciale/societăţi cooperative/persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent. Acordarea alocaţiilor se face pentru plata următoarelor taxe şi tarife: taxele şi tarifele pentru operaţiunile de înscriere a modificărilor efectuate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), prin Oficiile Registrului Comerţului (ORC) de pe lângă Tribunale, pentru înregistrarea transferului întreprinderii mici sau mijlocii, precum şi tarifele pentru serviciile de asistenţă prestate de ORC, pentru modificările necesare punerii în aplicare a transferului întreprinderii; taxele pentru publicarea, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, a încheierii de modificare ca rezultat al transferului întreprinderii, pronunţată de judecătorul-delegat la ORC de pe lângă Tribunal; taxele de timbru pentru activitatea notarială, aferente actelor, în cazul cărora este prevăzută obligativitatea încheierii acestora în formă autentică, necesare operării transferului întreprinderii; taxele de timbru pentru cedarea cu titlu gratuit a întreprinderii, fondului de comerţ, în scopul asigurării transferului întreprinderii mici sau mijlocii.
Condiţiile transferului afacerii
Conform ordinului MIMMCTPL, transferul IMM- urilor reprezintă transmiterea de către titular a afacerii, respectiv a fondului de comerţ, în scopul asigurării continuării existenţei şi activităţii comerciale a întreprinderii, de regulă în cadrul aceleiaşi familii (soţul, soţia sau copii acestora), cu titlu gratuit. Transferul afacerii în cazul persoanelor fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent se realizează în cadrul aceleiaşi familii, în baza declaraţiilor pe propria răspundere ale titularului autorizaţiei şi cesionarului, în cazul cedării afacerii cu titlu gratuit, în timpul vieţii titularului autorizaţiei, sau în baza declaraţiei cesionarului, în cazul decesului titularului autorizaţiei.
Excepţii
Nu pot beneficia de alocaţii financiare nerambursabile în cadrul prezentului program, întreprinderile mici şi mijlocii care au primit, cumulat pe parcursul ultimilor 3 ani fiscali (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), ajutoare de minimis (din surse publice naţionale sau comunitare) în valoare totală de 200.000 euro. Cei care vor depăşi acest prag prin însumarea alocaţiei financiare nerambursabile acordate prin Program cu alte ajutoare de minimis primite în ultimii 3 ani fiscali pot beneficia de finanţare până la atingerea plafonului de 200.000 euro. Ordinul nr. 722/2008 al MIMMCTPL a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 428 din 6 iunie 2008 şi intră în vigoare în 10 zile de la data publicării (16 iunie).